Locuitorii din Kiev îşi fac provizii sau încearcă să plece din oraş

Locuitorii din Kiev stăteau joi la cozi lungi pentru a-şi face provizii sau au blocat principala şosea care leagă capitala de vestul ţării, în încercarea de a părăsi oraşul, după ce Rusia a invadat Ucraina, relatează Reuters.
AGERPRES - joi, 24 feb. 2022, 12:00
Locuitorii din Kiev îşi fac provizii sau încearcă să plece din oraş

Kievul nu a fost supus unui atac, dar semnele de nervozitate sunt tot mai mari, în contextul în care pe cer zboară avioane, au fost auzite explozii, iar la primele ore ale dimineţii au sunat sirenele de avertizare.

Chiar şi după mai multe săptămâni de atenţionări din partea liderilor ucraineni şi occidentali că un atac al Rusiei este iminent, unii locuitori au fost prinşi nepregătiţi, într-un oraş cu o populaţie de aproximativ trei milioane de persoane.

„Nu mă aşteptam la asta. Până în această dimineaţă am crezut că nu se va întâmpla nimic”, a declarat Nikita, specialist în marketing în vârstă de 34 de ani, aşteptând la o coadă lungă la un supermarket cu teancuri de sticle de apă în căruciorul de cumpărături.

„Am fost trezit. Sunt un bărbat adult şi sănătos. Am făcut bagajul, am cumpărat mâncare şi voi sta acasă cu familia”, a spus el.

Şi celelalte supermarketuri şi magazine erau pline cu cumpărători pregătiţi să rămână în Kiev, iar cardurile de credit şi de debit funcţionau în continuare.

Alţi locuitori erau hotărâţi să plece spre vestul Ucrainei, pe care îl consideră relativ sigur.

În cursul dimineţii, traficul era blocat pe cele patru benzi al şoselei principale spre oraşul Lvov din vest. Maşinile stăteau bară la bară pe o porţiune de zeci de kilometri, potrivit unor martori citaţi de Reuters.

„Plec deoarece a început un război, Putin ne-a atacat”, a spus Oxana, aflată la volanul uneia dintre maşinile blocate în trafic, cu fetiţa sa de trei ani pe bancheta din spate. „Ne este frică de bombardamente”, a adăugat ea.

Femeia a mai spus că scopul ei imediat este doar să plece din Kiev, centrul de putere din Ucraina şi sediul guvernului, preşedinţiei şi parlamentului.

După ce va ieşi din capitală, va decide unde va merge, a precizat ea.

„Transmiteţi-le (Rusiei): ‘Nu puteţi face asta. Este atât de înfricoşător'”, a adăugat femeia.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...