Şapte morţi, în atentatul comis marţi dimineaţa, la Kabul

Un atac comis marţi dimineaţa la Kabul împotriva unei companii străine de transport care colabora ISAF, forţa NATO din Afganistan, a provocat moartea a cel puţin şapte persoane, a anunţat poliţia din oraş, relatează AFP.
Economica.net - mar, 02 iul. 2013, 06:46
Şapte morţi, în atentatul comis marţi dimineaţa, la Kabul

„Patru paznici nepalezi, unul afgan şi doi civili afgani”, au fost ucişi în urma atacului, a declarat şeful poliţiei din Kabul, Mohammad Ayub Salangi, precizând că toţi atacatorii, respectiv aproximativ trei persoane, au fost ucişi.

Poliţia, a precizat, de asemenea, că trei sau patru persoane au fost rănite.

Ministerul român de Externe a precizat, marţi, într-un comunicat, că un român a fost rănit şi un altul este dat dispărut în atac. Cei doi cetăţeni români fac parte din personalul civil şi sunt angajaţi pe bază de contract la o firmă internaţională ce deserveşte o bază logistică din capitala afgană.

Atacul, care a avut loc în jurul orei locale 04.30 (03.00 ora României), „a fost comis împotriva unei companii de transport logistic ce lucra cu forţele internaţionale”, a explicat Mohammad Daud Amin, şeful adjunct al poliţiei din Kabul.

Potrivit primelor constatări, un camion plin cu explozibil a explodat în faţa unei intrări a complexului industrial, creând un crater enorm. Un schimb de focuri a avut loc ulterior între gărzi şi doi sau trei kamilaze, timp de aproximativ 40 de minute, a explicat şeful poliţiei.

Un fum gros se ridica deasupra zonei vizate de atac, care a distrus complet o parte din intrarea în clădire, a constat un fotograf al AFP. Un bătrân rănit şi cu faţa plină de sânge purta un pansament în jurul capului.

Numeroase companii străine lucrează cu ISAF în Afganistan.

Atacul nu a fost revendicat marţi dimineaţa dar talibanii, care luptă împotriva Guvernului de la Kabul şi a forţei NATO conduse de Statele Unite, trimit periodic comandouri de atacatori sinucigaşi în capitala afgană.

Luni, un bărbat care purta o vestă cu explozibili ascunsă sub uniforma armatei a fost ucis în oraş de forţele de securitate afgane, în apropiere de birourile serviciilor secrete (NDS).

În urmă cu o săptămână, un atac spectaculos vizând palatul prezidenţial de la Kabul şi birourile CIA s-a soldat cu moartea a trei gardieni afgani.

Insurgenţii au deschis la 18 iunie un birou politic la Doha, afirmând că vor să găsească o rezolvare după aproape 12 ani de război în Afganistan.

Instalarea acestei reprezentanţe talibane în capitala Qatarului nu a condus până în acest moment la nicio negociere concretă, rebelii afirmînd că nu intenţionează să înceteze atacurile împotriva Guvernului de la Kabul şi forţei NATO.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie
Ciolacu: Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că se va retrage din cursa pentru Preşedinţia României chiar şi în cazul în care, în urma renumerării voturilor, se va dovedi că a fost......
Turcia depune eforturi pentru a opri circulaţia de dolari falşi
Turcia depune eforturi pentru a opri circulaţia de dolari falşi
Autorităţile turce au verificat joi casele de schimb valutar şi bancomatele pentru a reduce potenţialele daune cauzate ...
Vremuri complicate. Val de concedieri în Europa cauzate de cererea slabă
Vremuri complicate. Val de concedieri în Europa cauzate de cererea slabă
Condițiile economice dificile și cererea în scădere pentru multe produse au forțat companiile din întreaga Europă ...
Piața globală de observare a Pământului va depăși 8 miliarde de dolari până în 2033
Piața globală de observare a Pământului va depăși 8 miliarde de dolari până în 2033
Piața globală de observare a Pământului (EO) este pe cale să depășească 8 miliarde de dolari până în 2033, de ...