Cele mai primitoare ţări pentru românii ce vor să muncească în străinătate

Peste jumătate din populaţia României declară că are rude de orice grad în străinătate, iar cei mai mulţi indică Italia şi Spania printre ţările cele mai primitoare pentru românii care vor să muncească în străinătate, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research, în perioada 28 mai - 3 iunie.
Economica.net - mar, 02 iul. 2013, 06:57
Cele mai primitoare ţări pentru românii ce vor să muncească în străinătate

Astfel, 51,8% dintre români afirmă că au rude plecate în străinătate, în timp ce 48,2% declară că nu au rude în afara ţării. 60,6% din totalul populaţiei de 51,8% care a răspuns că ar avea rude în străinătate spun că nu primesc bani de la membrii familiei aflaţi în alte ţări, în timp ce 38,1% susţin că sunt ajutaţi financiar de către rudele din străinătate. 1,3% nu ştiu sau nu au răspuns la întrebare.

Chestionaţi cu privire la ţările cele mai primitoare pentru românii care vor să muncească în străinătate, 67,8% dintre respondenţi au indicat Italia, urmată de Spania cu 61,5%.

Pe poziţia a treia în această ierarhie se situează Germania cu 36,1%, a patra poziţie este deţinută de Marea Britanie/Anglia – 21,1%, iar pe a cincea poziţie se află Franţa, cu 19,1%. Urmează SUA cu 5,4%, Grecia cu 5,3%, Ungaria cu 4,3%, Austria cu 4,1%, Danemarca – 4,1% şi Canada – 3,7%.

În partea inferioară a clasamentului sunt plasate Irlanda (3,6%), Olanda (3%), Belgia (2,9%), Suedia (2,7%), Portugalia (2,6%), Turcia (2,5%), Norvegia (1,8%), Cipru (1,4%) şi Elveţia (1,1%). Alte ţări care au întrunit procente sub 1% totalizează 3,7% din opţiuni.

În ceea ce priveşte contribuţia conaţionalilor plecaţi în străinătate, 56,8% declară că românii din afara graniţelor contribuie mult la nivelul de trai al românilor din ţară, în timp ce 30,8% afirmă că românii din străinătate contribuie în mică măsură la nivelul de trai al celor din ţară. 12,4% dintre cei chestionaţi nu au ştiut sau nu au răspuns la această întrebare.

Totodată, 74,9% dintre respondenţi cred că românii din străinătate ar trebui să aibă dreptul de a vota la alegerile parlamentare sau prezidenţiale din România, 15,1% răspund negativ, în timp ce 10% nu ştiu sau nu răspund.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevărul. Volumul eşantionului a fost de 1.055 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.

Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor.

Chestionarele au fost aplicate în 37 de judeţe şi municipiul Bucureşti, într-un total de 74 de localităţi (oraşe mari, oraşe medii, oraşe mici, comune, sate).

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...