Rusia susține că a distrus 74 de instalaţii militare din Ucraina, printre care 11 aerodromuri

Armata rusă a anunţat joi că a distrus 74 de instalaţii militare, între care 11 aerodromuri, în Ucraina, unde Moscova a lansat în cursul dimineţii o operaţiune militară de amploare, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - joi, 24 feb. 2022, 17:30
Rusia susține că a distrus 74 de instalaţii militare din Ucraina, printre care 11 aerodromuri

”Ca urmare a atacurilor forţelor armate ruse, au fost distruse 74 de instalaţii terestre ale infrastructurii militare ucrainene. Aceasta include 11 aerodromuri ale Forţelor aeriene”, a anunţat la televiziune purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov.

Acesta a anunţat de asemenea distrugerea a ”trei posturi de comandă, unei baze navale ucrainene şi a 18 staţii radar şi sisteme de apărare antirachetă S-300 şi Buk-M1” ucrainene, precum şi a unui elicopter de atac şi a ”patru drone Bayraktar TB-2” fabricate în Turcia.

Generalul Konaşenkov a mai menţionat că un avion de atac rusesc SU-25 s-a prăbuşit ”în urma unei erori de pilotaj” şi pilotul s-a catapultat şi a fost recuperat.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a ordonat armatei ruse să-i ”trateze cu respect” pe militarii ucraineni, a mai spus purtătorul de cuvânt.

El a mai susţinut că separatiştii proruşi din Doneţk şi Lugansk au reuşit, sub focul de acoperire al bombardamentelor ruse, să înainteze şapte kilometri.

Toate aceste afirmaţii nu au fost verificate sau confirmate de alte surse.

La ordinul preşedintelui Vladimir Putin, care a acuzat ”abuzurile şi genocidul regimului de la Kiev” faţă de rusofonii din Doneţk şi Lugansk şi ignorarea de către Occident a cererilor sale privind garanţiile de securitate, Rusia a lansat în noaptea de miercuri spre joi o ofensivă de anvergură asupra Ucrainei, cu atacuri aeriene şi cu rachete asupra instalaţiilor militare ucrainene şi incursiuni terestre şi desanturi maritime din mai multe direcţii, inclusiv dinspre Belarus.

Trupe ruseşti care au pătruns în Ucraina din Belarus au ajuns în zona din proximitatea fostei centrale atomoelectrice de la Cernobîl, potrivit unui oficial al Ministerului de Interne ucrainean. Lupte sunt în desfăşurare şi la un aerodrom din apropierea capitalei Kiev.

Sursa foto: RomaniaTv.net

Te-ar mai putea interesa și
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află în topul cartierelor în care locuitorii percep costul vieții ca fiind......
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...