Egipt: Cel puţin 16 morţi într-un atac asupra susţinătorilor lui Mohamed Morsi la Cairo

Şaisprezece persoane au fost ucise în noaptea de marţi spre miercuri, când bărbaţi neidentificaţi au atacat o reuniune a susţinătorilor preşedintelui egiptean Mohamed Morsi la Cairo, a anunţat Ministerul Sănătăţii, citat de AFP.
Economica.net - mie, 03 iul. 2013, 04:32
Egipt: Cel puţin 16 morţi într-un atac asupra susţinătorilor lui Mohamed Morsi la Cairo

„Şaisprezece persoane au fost ucise şi alte 200 rănite într-un atac împotriva unei manifestaţii de susţinere a preşedintelui Morsi în apropiere de universitatea din Cairo”, a anunţat televiziunea oficială, citând ministerul.

„Agresorii ne-au atacat cu arme de foc. Eu însumi am dus un bărbat care era rănit de un glonţ la cap”, a declarat un susţinător al preşedintelui, Mostafa Abdelnasser, contactat prin telefon de AFP.

În alte zone din Cairo, şapte persoane au fost ucise marţi în timpul ciocnirilor între susţinătorii şi opozanţii preşedintelui islamist din cartierul Gizeh (sud), soldate, de asemenea, cu zeci de răniţi, dintre care unii loviţi grav de gloanţe, au anunţat surse medicale pentru AFP.

Confruntări au izbucnit şi în alte cartiere de la periferia Cairo şi din provincia Beheira.

În total, 47 de persoane, dintre care un american, au murit în violenţele care au însoţit manifestaţiile ce afectează ţara de o săptămână.

Susţinătorii şi opozanţii lui Morsi au mobilizat din nou, marţi, numeroase persoane în cursul unor demonstraţii de forţă rivale, cu o zi înainte de expirarea unui ultimatum dat de armată şefului statului islamist.

Militarii i-au dat luni seara 48 de ore lui Morsi pentru a „răspunde revendicărilor poporului”, altfel vor prezenta o „foaie de parcurs” pentru ieşirea din criză. Şeful statului a respins din nou acest ultimatum într-o alocuţiune televizată, marţi seara.

Opoziţia a salutat acest ultimatum, văzând în el un sprijin consistent în dorinţa sa ca Morsi să plece de putere deoarece a instaurat un regim autoritar în favoarea mişcării Fraţilor Musulmani.

Susţinătorii şefului statului insistă asupra „legitimităţii” primului preşedinte ales democratic din istoria ţării şi denunţă o tentativă de lovitură de forţă pentru a-l demite.

Mohamed Morsi s-a întâlnit cu şeful Statului Major al armatei egiptene

Preşedintele islamist al Egiptului, Mohamed Morsi, s-a întâlnit marţi cu generalul Abdel Fattah al-Sissi, şeful Statului Major al armatei, în încercarea de a dezamorsa criza politică, relatează AFP.

Armata avertizează că intenţionează să suspende Constituţia

Constituţia Egiptului va fi suspendată, iar Parlamentul va fi dizolvat în cazul în care preşedintele islamist Mohamed Morsi nu se va conforma solicitărilor cetăţenilor, avertizează armata egipteană, citată de postul Al-Arabiya.

Sute de mii de oameni participă în acest moment la manifestaţii organizate în centrul oraşului Cairo şi cer demisia preşedintelui islamist Mohamed Morsi.

Forţele opoziţiei denunţă atitudinea autoritaristă a preşedintelui Mohamed Morsi şi starea economiei. Morsi este acuzat că s-a îndepărtat de la obiectivele revoltei soldată cu înlăturarea lui Hosni Mubarak, concentrându-se doar pe atingerea intereselor formaţiunii islamiste Fraţii Musulmani.

În pofida avertismentelor opoziţiei şi discuţiilor cu preşedintele SUA Barack Obama, Mohamed Morsi a respins ultimatumul de 48 de ore dat de armată pentru onorarea „revendicărilor poporului”. Ultimatumul expiră miercuri.

Opoziţia egipteană a anunţat că nu va susţine o „lovitură de stat militară”, desemnându-l pe Mohamed ElBaradei reprezentant al „tranziţiei politice”.

Franţa îl îndeamnă pe Mohamed Morsi să asculte vocea poporului

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, i-a cerut marţi preşedintelui egiptean Mohamed Morsi să ţină cont de popor, exprimând „preocupare” faţă de situaţia din Egipt, relatează AFP.

„Atunci când există numeroase probleme şi o mulţime de oameni, Guvernul egiptean trebuie să ţină cont de popor. Preşedintele Morsi trebuie să asculte vocea poporului”, a declarat Fabius. „Situaţia economică s-a deteriorat grav. Acest lucru explică de ce au ieşit 15 milioane de oameni pe străzi”, a subliniat şeful diplomaţiei franceze.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...