Vin banii europeni pentru Transporturi: 315 mil. euro în maximum trei zile. Fenechiu nu pleacă

Sumele pentru Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS-T) deblocate de Comisia Europeană vor intra în conturile Trezoreriei în doar câteva zile, a declarat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
Economica.net - mie, 03 iul. 2013, 09:33
Vin banii europeni pentru Transporturi: 315 mil. euro în maximum trei zile. Fenechiu nu pleacă

„Avem o decontare de la UE de 315 milioane de euro, pe POS-T, bani care vor intra în conturile Trezoreriei până la sfârşitul săptămânii. În aprobare avem alte 52 de milioane de euro şi e doar o chestiune de zile până când vor ajunge şi aceştia” a spus Fenechiu, în conferinţă de presă.

„Practic am dublat gradul de absorbţie a fondurilor europene în doar câteva zile” a spus ministrul.

Comisia Europeană a comunicat oficial autorităţilor române reluarea plăţilor pentru POS-T în data de 25 iunie. Programul a fost presuspendat în toamna anului trecut, din cauza deficienţelor în acordarea contractelor finanţate cu bani europeni.
Programul sectorial Transporturi este cel mai bine finanţat din toate programele sectoriale. În exerciţiul financiar 2007-2013, România beneficiază de fonduri structurale nerambursabile în valoare de circa 20 de miliarde de euro, dar rata efectivă de absorbţie era, la finalul lunii mai, de doar 6,46%, România primind efectiv doar 295 de milioane de euro.
Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013 asigură finanţarea unor proiecte strategice pentru România în domeniile rutier, feroviar şi naval. Dintre cele 11 companii beneficiare, cele mai importante sunt CNADNR şi CFR SA.

Fenechiu nu-şi dă demisia

Întrebat dacă ia în considerare varianta demisiei, Fenechiu a răspuns negativ. „Spre nefericirea celor care mă tot întreabă dacă îmi dau demisia, îi anunţ că n-am avut, nu am şi nu voi avea de gând să-mi dau demisia din Guvern. Mi-am câştigat cu greu şi cu multă muncă locul” a spus Fenechiu.

Ministrul este implicat într-un dosar de corupţie, denumit „Transformatorul”, în care are termen pe 4 iulie. În cazul în care este condamnat, ar putea fi schimbat din Guvern.

“Mâine este un termen ca atâtea alte termene. Dacă voi fi condamnat mă voi căi (a râs – n. red) şi, normal, voi pleca acasă, că nu poţi să fii condamnat şi ministrui în funcţie. Totuşi, s-ar putea ca duşmanii mei să aibă o surpriză neplăcută” a spus Fenechiu.

Prim-ministrul Victor Ponta a spus, luni, ca nu are de gand sa il demita pe ministrul Transporturilor, daca acesta va fi achitat, subliniind ca este „extrem de multumit” de activitatea de ministru a liberalului. Fenechiu va fi inlocuit din postul de ministru doar daca judecatorii vor emite o decizie de condamnare a acestuia, a adaugat Ponta, precizand ca a discutat despre acest lucru atat cu Fenechiu, cat si cu liderul PNL, Crin Antonescu.

Te-ar mai putea interesa și
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor diplomatice în investigaţiile care caută să elucideze......
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...