Update: FIFA și UEFA suspendă echipele rusești din competițiile internaționale

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) şi Federaţia Europeană de Fotbal (UEFA) au anunţat, luni seara, într-un comunicat comun, suspendarea cluburilor şi echipelor naţionale din Rusia din competiţiile internaţionale ''până la noi ordine'', transmite agenţiile internaţionale de presă.
AGERPRES - lun, 28 feb. 2022, 18:35
Update: FIFA și UEFA suspendă echipele rusești din competițiile internaționale

În urma acestei decizii, Rusia a fost exclusă de la Cupa Mondială din 2022, al cărui turneu final va avea loc în Qatar, la finalul anului (21 noiembrie-18 decembrie).

Rusia urma să joace în martie un baraj cu Polonia în primul tur, iar dacă trecea apoi de turul al doilea al acestui play-off obţinea biletul pentru CM 2022, însă atât federaţia poloneză, cât şi potenţialele adversare ulterioare şi-au exprimat refuzul de a disputa acest baraj cu naţionala Rusiei, după invadarea Ucrainei.

Totodată, UEFA a anunţat ruperea, ”cu efect imediat”, a contractului de sponsorizare cu gigantul rus Gazprom, partener al forului continental din 2012.

Contractul era estimat la 40 de milioane de euro pe an de presa de specialitate şi acoperea Liga Campionilor, competiţiile internaţionale organizate de UEFA, precum şi EURO 2024, care va avea loc în Germania.

Spartak Moscova, ultima echipă din Rusia rămasă în cupele europene, a fost exclusă din Europa League, unde urma să joace în optimi contra formaţiei germane RB Leipzig.

De asemenea, naţionala feminină de fotbal a Rusiei nu va mai putea participa la turneul final al Campionatului European, EURO 2022, în iulie, în Anglia.

”Fotbalul este unit în totalitate şi susţine din plin toate persoanele afectate de războiul din Ucraina. Cei doi preşedinţi (Gianni Infantino, pentru FIFA, respectiv Aleksander Ceferin, pentru UEFA, n. red.) speră că situaţia din Ucraina se va îmbunătăţi semnificativ şi rapid, pentru ca fotbalul să poată fi din nou un vector de unitate şi de pace între popoare”, au explicat cele două organizaţii în comunicatul comun.

Deciziile FIFA şi UEFA vin după ce Comitetul Internaţional Olimpic a recomandat, luni, ca sportivilor din Rusia şi Belarus să le fie interzisă participarea la competiţiile internaţionale.

CIO a precizat că măsura luată de Comitetul său Executiv vine ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia şi după ”încălcarea Armistiţiului Olimpic de către guvernul rus şi guvernul belarus, prin susţinerea oferită de acesta”.

Știrea inițială

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) urmează să suspende echipele reprezentative ale Rusiei din competiţiile internaţionale până la noi ordine, a confirmat, luni, pentru Reuters, o sursă apropiată de acest caz.

FIFA se află în discuţii avansate cu UEFA în privinţa acestei decizii, care ar putea fi luată în cursul zilei de luni.

Naţionala Rusiei urmează să înfrunte Polonia, pe 24 martie, în primul tur al barajului pentru Cupa Mondială din Qatar.

Comitetul Internaţional Olimpic a recomandat, luni, ca sportivilor din Rusia şi Belarus să le fie interzisă participarea la competiţiile internaţionale.

CIO a precizat că măsura luată de Comitetul său Executiv vine ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia şi după ”încălcarea Armistiţiului Olimpic de către guvernul rus şi guvernul belarus, prin susţinerea oferită de acesta”.

FIFA anunţase deja duminică faptul că impune Rusiei să dispute meciurile sale sub drapel neutru, iar partidele de pe teren propriu să le dispute în afara teritoriului său, ca urmare a invadării Ucrainei.

Imnul şi drapelul Rusiei au fost, totodată, excluse de la competiţiile internaţionale, a adăugat FIFA, care a precizat că îşi rezervă dreptul de a „lua sancţiuni suplimentare, inclusiv posibile excluderi de la competiţii”, fiind luată în discuţie chiar o posibilă excludere a Rusiei de la Cupa Mondială de fotbal din Qatar din 2022, o solicitare în acest sens fiind avansată de Franţa.

Pentru a participa la competiţiile internaţionale, în special la barajele de la Cupa Mondială din 2022, programate la finele lunii martie, Rusia o va putea face sub numele „Federaţia rusă de fotbal” (RFU), a precizat instanţa condusă de Gianni Infantino.

Federaţiile din Polonia, care urmează să întâlnească Rusia pe 24 martie, în barajul pentru CM 2022, Suedia şi Cehia, care ar putea, de asemenea, să joace contra Rusiei, în turul al doilea al barajului, au anunţat refuză să dispute aceste meciuri. Federaţia engleză a anunţat la rândul ei că va boicota toate meciurile cu Rusia într-un „viitor apropiat”.

Afectată ar fi şi naţionala feminină a Rusiei, care urma să participe în iulie la EURO 2022.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu, după semnarea contractelor de finanţare a două stadioane și a unui patinoar: Guvernul va continua să investească în sport și în infrastructura sportivă
Ciolacu, după semnarea contractelor de finanţare a două stadioane și a unui patinoar: Guvernul va continua să investească ...
Guvernul va continua să investească în sport şi în infrastructura sportivă şi va veni cu programe pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos pentru toţi tinerii din România, a afirmat......
CFR Călători anunță că va continua să acorde facilități studenților. În ce constau acestea și cum pot beneficia de ele
CFR Călători anunță că va continua să acorde facilități studenților. În ce constau acestea și cum pot beneficia de ele
CFR Călători reamintește, în contextul începerii anului universitar 2024/2025, că studenții în vârstă de până ...
Florin Barbu: Politica Agricolă Comună trebuie să beneficieze de un buget mult mai consistent şi de reguli simplificate
Florin Barbu: Politica Agricolă Comună trebuie să beneficieze de un buget mult mai consistent şi de reguli simplificate
Politica Agricolă Comună (PAC), pentru a-şi dovedi eficienţa, trebuie să beneficieze de un buget mult mai consistent ...
Mai mulți parlamentari germani pregătesc o acțiune prin care să scoată în afara legii partidul extremist Alternativa pentru Germania (AfD)
Mai mulți parlamentari germani pregătesc o acțiune prin care să scoată în afara legii partidul extremist Alternativa ...
Un grup de parlamentari germani din partidele pro-europene examinează semnarea unei moţiuni care să iniţieze procesul ...