Profit net de aproape 30 de milioane de lei înregistrat de Antibiotice Iași în 2021, în creștere cu 13% față de 2020

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi a înregistrat, în 2021, un profit net de 29,9 milioane de lei, în creştere cu 13%, comparativ cu anul anterior, în timp ce profitul brut a atins valoarea de 30 de milioane de lei, conform unui comunicat al companiei transmis, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 28 feb. 2022, 22:10
Profit net de aproape 30 de milioane de lei înregistrat de Antibiotice Iași în 2021, în creștere cu 13% față de 2020

În acelaşi timp, veniturile rezultate din vânzarea produselor pe piaţa internă şi internaţională au crescut cu 8%, până la 366,2 milioane de lei, iar vânzările de medicamente marca Antibiotice în piaţa relevantă a produselor din portofoliul companiei s-au majorat cu 20,8%, de la 2,4 miliarde de lei la 2,9 miliarde lei, anul trecut.

Totodată, Antibiotice şi-a menţinut poziţia de lider cantitativ pe forma farmaceutică unguente (20,4%), supozitoare şi ovule (32,9%) şi pulberi injectabile (63%), precum şi cea de lider pe segmentul medicamentelor generice cu prescripţie şi OTC comercializate în spitale, cu o cotă de piaţă de 14,5%.

Potrivit sursei citate, în anul 2021, exportul a reprezentat 39% din cifra de afaceri a companiei, înregistrând o valoare de 143,3 milioane de lei, marjă în care pe piaţa din SUA compania şi-a triplat cantităţile exportate pentru un număr de şase produse sterile injectabile destinate spitalelor. De asemenea, Antibiotice şi-a dublat vânzările pe piaţa Marii Britanii, în cursul anului anterior.

Pe plan investiţional, Antibiotice şi-a continuat programul de dezvoltare al platformei, eficientizarea activităţilor prin informatizare, dezvoltarea sistemelor de producţie pentru energie verde. În plus, compania estimează că va dezvolta 25 de proiecte de cercetare şi va investi în achiziţia de licenţe pentru produse noi.

„În ceea ce priveşte infrastructura de cercetare şi producţie industrială, anul 2022 va însemna punerea în funcţiune a noii secţii de produse topice, proiectarea noului Centru de Cercetare „INOVA+”, pentru care compania îşi propune atragerea de fonduri europene prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est şi nu în ultimul rând Antibiotice lucrează la fundamentarea unui proiect amplu care presupune dezvoltarea formelor sterile a produselor topice, dar şi a soluţiilor sterile injectabile”, se arată în raportul citat.

De asemenea, strategia societăţii vizează două direcţii pentru dezvoltarea portofoliului respectiv cercetarea proprie şi achiziţii licenţe pentru produse noi.

„În anul 2021 pentru adaptarea produselor la tendinţele terapeutice anticipate pentru anii 2025 -2030, compania şi-a reevaluat portofoliile de medicamente astfel încât să-şi asigure creşterea prezenţei în piaţă cu medicamente valoroase pentru un număr din ce în ce mai mare de pacienţi. În 2021, Antibiotice şi-a consolidat componenţa de core business – antiinfecţioase de uz sistemic – dezvoltând în acelaşi timp şi clasele terapeutice unde deţine poziţii importante în piaţa internă: preparate dermatologice şi sistem cardiovascular”, notează compania.

Pentru acest an, Antibiotice îşi propune extinderea portofoliul de produse cu cel puţin o sută de produse noi din clase terapeutice consacrate, dar şi din zona non-RX, pentru creşterea profitabilităţii afacerii prin optimizarea taxei clawback.

Totodată, va înfiinţa Programul „Academia a+”, o platformă axată pe programe de educaţie, inovaţie, susţinere şi dezvoltare a competenţelor profesionale atât a propriilor angajaţi, cât şi a comunităţii, vizează dezvoltarea calitativă a structurii de resurse umane şi adaptarea acesteia la noua configuraţie a platformei în perspectiva anilor 2028-2030.

În anul 2021, Antibiotice a înfiinţat Club a+, un proiect ce oferă angajaţilor oportunităţi de dezvoltare personală, spaţii adecvate pentru practicarea sportului şi învăţare continuă şi a derulat proiecte de prevenţie şi protejare a sănătăţii precum Oncoprev (program de depistare şi diagnostic al cancerului de col uterin) şi „Revenim împreună la normalitate” – program de stimulare a imunizării salariaţilor şi luarea unei decizii informate, prin punerea la dispoziţie a unui centru intern de vaccinare anti-covid.

Antibiotice Iaşi este un producător farmaceutic român de medicamente generice cu o tradiţie de peste 65 de ani.

În cadrul companiei lucrează peste 1.400 de angajaţi cu o diversitate de profesii: farmacişti, medici, ingineri chimişti, biologi, economişti, ingineri, tehnicieni, operatori fluxuri de producţie, automatişti etc.

Antibiotice produce peste 150 de medicamente, din 11 clase terapeutice, şi deţine statutul de lider mondial în producţia substanţei active Nistatină, produsele sale fiind exportate în peste 70 de ţări.

Compania este listată pe piaţa de capital din România sub simbolul ATB.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...