Preşedintele finlandez îşi sfătuieşte ţara să ”judece la rece” în legătură cu o aderare la NATO

Preşedintele finlandez şi-a atenţionat joi ţara să-şi păstreze calmul, în contextul intensificării dezbaterii privind aderarea sau nu a Finlandei la NATO, în urma invaziei ruse din Ucraina, relatează AFP.
AGERPRES - joi, 03 mart. 2022, 14:21
Preşedintele finlandez îşi sfătuieşte ţara să ''judece la rece'' în legătură cu o aderare la NATO

„În mijlocul unei crize acute este deosebit de important să ne menţinem capul limpede şi să evaluăm cu atenţie impactul crizei ucrainene asupra securităţii noastre”, a declarat preşedintele Sauli Niinisto, într-un comunicat difuzat după o întâlnire cu legislatori şi responsabili din apărare.

Invazia rusă din Ucraina a generat o intensă dezbatere în Finlanda privind oportunitatea aderării la NATO a acestei ţări nealiniate militar în prezent şi unde un recent sondaj a arătat că, pentru prima dată, o majoritate a finlandezilor sunt favorabili intrării în Alianţa nord-atlantică.

Petiţiile în favoarea unui referendum asupra aderării la NATO au fost semnate de zeci de mii de finlandezi săptămâna trecută, ceea ce înseamnă că această chestiune va fi dezbătută şi de deputaţii din parlamentul finlandez, Eduskunta.

Finlanda, care are o graniţă de 1300 de kilometri cu Rusia, a rămas neutră în timpul Războiului Rece, în schimbul asigurării din partea Moscovei că nu va fi invadată de trupele sovietice. Ulterior, ţara cu 5,5 milioane de locuitori s-a alăturat UE şi se află într-un strâns parteneriat cu NATO.

„Climatul nostru de securitate cunoaşte azi schimbări rapide şi spectaculoase”, a subliniat preşedintele Niinisto, menţionând că înţelege „perfect neliniştea resimţită de finlandezi şi necesitatea de a reacţiona la situaţie”.

În opinia unor specialişti, Finlanda ar putea acţiona în privinţa aderării la NATO în concertare cu vecina sa Suedia. Dar aderarea lor ar creşte tensiunile dintre Rusia şi Occident, extinderea alianţei militare occidentale către est fiind principalul motiv de nemulţumire al Kremlinului în materie de securitate.

Vineri, Ministerul de Externe rus a avertizat că aderarea ţărilor nordice la NATO ar avea „grave repercusiuni militare şi politice”, avertisment ignorat de Helsinki, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...