Liga Europeană de Nataţie îi suspendă din competițiile sale pe sportivii din Rusia și Belarus

Liga Europeană de Nataţie (LEN) a anunţat joi că nu va mai accepta prezenţa sportivilor din Rusia şi Belarus la evenimentele care se vor desfăşura sub egida sa, în contextul agresiunii ruse asupra Ucrainei, scrie AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - joi, 03 mart. 2022, 19:52
Liga Europeană de Nataţie îi suspendă din competițiile sale pe sportivii din Rusia și Belarus

Decizia este în contrast cu cea a organismului de conducere mondial, FINA, care spunea că înotătorii din cele două ţări ar putea concura, dar sub drapel neutru.

Astfel, sportivii din Rusia şi Belarus ar putea rata Campionatele Europene de înot care vor avea loc în august la Budapesta.

”Condamnăm invazia Rusiei, susţinută de Belarus, asupra Ucrainei. Sportivii ruşi şi belaruşi sunt suspendaţi până la noi ordine”, a indicat LEN, care gestionează competiţiile de înot, polo pe apă, sărituri în apă, înot artistic, înot în ape libere de pe continent.

Marţi, Federaţia internaţională de nataţie (FINA) a decis să-i retragă cea mai importantă distincţie a sa acordată în 2014 preşedintelui rus Vladimir Putin şi a anunţat că sportivii din Rusia şi Belarus pot participa la competiţiile sale internaţionale doar ca neutri, fără însemnele naţionale şi intonarea imnurilor naţionale, ca răspuns la invazia Ucrainei.

În 2014, Vladimir Putin a primit Ordinul FINA, pentru contribuţia sa la aducerea marilor evenimente ale nataţiei mondiale în Rusia. La vremea respectivă, decizia FINA a fost întâmpinată cu critici, pe fondul relaţiilor tensionate dintre Rusia şi ţările NATO, dar românul Cornel Mărculescu, director executiv de atunci, a precizat că distincţia nu are nimic de a face cu situaţia politică şi că are legătură doar cu sportul.

”Până la noi ordine, niciun sportiv sau oficial din Rusia sau Belarus nu poate participa sub numele ţării sale. Cetăţenii ruşi sau belaruşi, individual sau în echipe, trebuie acceptaţi doar ca sportivi neutri sau echipe neutre. Nu vor putea purta simboluri naţionale, culorile sau steaguri şi imnurile lor naţionale nu vor fi prezentate la evenimentele internaţionale de nataţie, care nu intră sub incidenţa sancţiunilor luate de Agenţia Mondială Antidoping contra Rusiei”, se arăta în comunicatul FINA.

Cu o zi mai devreme, FINA a anulat Campionatele Mondiale de înot pentru juniori programate în Rusia, la Kazan, la sfârşitul lunii august şi a subliniat că ”nu va organiza alte evenimente viitoare în Rusia dacă această gravă criză va continua”.

Vineri, FINA a anulat un meci de polo masculin din World League, prevăzut la Sankt Petersburg în luna martie, în timp ce concursul de înot artistic şi sărituri în apă programat în aprilie la Kazan în World Series a avut aceeaşi soartă.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Registrul Auto Român: Stațiile ITP pot efectua inspecția tehnică, dar nu vor putea elibera documente
Registrul Auto Român: Stațiile ITP pot efectua inspecția tehnică, dar nu vor putea elibera documente
Problemele tehnice cu care se confruntă Registrul Auto Român (RAR) continuă, însă instituția a anunțat reluarea activități la stațiile ITP. Fără însă ca acestea să poată elibera......
Cancelarul german spune că banii de amenzi ar trebui să rămână la companiile auto pentru modernizare
Cancelarul german spune că banii de amenzi ar trebui să rămână la companiile auto pentru modernizare
Cancelarul german Olaf Scholz a spus ieri că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile auto ...
Calea Victoriei urcă pe locul 38 la nivel global în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume
Calea Victoriei urcă pe locul 38 la nivel global în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume
Calea Victoriei din Bucureşti urcă două poziţii, până pe locul 38, în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale ...
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
Grupul BMW a obținut certificarea CE pentru deplasarea autonomă a mașinilor în fabrici. La uzinele din Dingolfing și ...