„Sancţionarea lui Usmanov şi Şuvalov trimite un mesaj clar că vom lovi oligarhii şi indivizii strâns asociaţi cu regimul lui Putin şi războiul său barbar. Nu ne vom opri aici. Obiectivul nostru este să paralizăm economia rusă şi să înfometăm maşina de război a lui Putin”, a declarat ministrul de Externe Liz Truss într-un comunicat.
Guvernul britanic impune celor doi, care se numără printre oligarhii cu cele mai puternice interese în Regatul Unit, o îngheţare a averilor şi interdicţii de călătorie.
Odată cu Usmanov şi Şuvalov, Marea Britanie a sancţionat în total treisprezece oligarhi ruşi şi peste 220 de persoane şi entităţi de la invadarea Ucrainei.
Pe lângă ţintirea oligarhilor, guvernul a plasat marţi pe lista de sancţiuni a Marii Britanii cea mai mare bancă din Rusia, gigantul de stat Sberbank şi Fondul Suveran al Rusiei (RDIF).
Usmanov, în vârstă de 68 de ani, este clasat pe locul şase în lista Sunday Times din 2021 a celor mai bogaţi oameni din Marea Britanie.
El este unul din zeci de oligarhi ruşi afectaţi de sancţiunile occidentale în urma invaziei Ucrainei.
Miercuri, clubul de fotbal Everton din Premier League engleză a suspendat contractele de sponsorizare cu mai multe companii în care Usmanov deţinea acţiuni.
Igor Şuvalov a ocupat mai multe funcţii în guvernul rus, inclusiv cea de prim viceprim-ministru, şef de cabinet al guvernului, şi a lucrat de două ori ca asistent al lui Vladimir Putin. Din 2018, el prezidează consiliul de administraţie al VEB, una dintre băncile supuse recent îngheţarii totale a activelor.