Benzinării Rompetrol cu magazine Carrefour Express. Proiect pilot în două stații

Rompetrol Downstream a încheiat un parteneriat cu Carrefour România pentru implementarea unui proiect pilot ce vizează deschiderea unor magazine de proximitate Carrefour Express în zona hei a benzinăriilor Rompetrol, potrivit unui comunicat de presă comun.
Mihai Nicuţ - vin, 04 mart. 2022, 13:01
Benzinării Rompetrol cu magazine Carrefour Express. Proiect pilot în două stații

Pilotul se derulează în două stații, unde clienții pot alege dintr-un portofoliu variat de produse potrivite pentru cumpărături de imediată necesitate: de la cele proaspete, BIO sau ready to eat la cele de igienă.

Primul magazin este deja deschis în incinta stației Rompetrol din localitatea Mogoșoaia (strada Ficusului, nr. 2A), urmând ca până la finalul lunii să devină operațional și magazinul situat în Ploiești (bulevardul Republicii, nr. 140). Ambele magazine Carrefour Express vor funcționa după un program non-stop.

„Rompetrol și-a concentrat eforturile în ultimii doi ani atât în dezvoltarea rețelei de benzinării, cât și în transformarea acestora în centre de servicii, care să le permită clienților posibilitatea de a rezolva cu o singură oprire mai multe sarcini din lista zilnică de activități. Prin intermediul noului proiect pilot, ne dorim să le oferim clienților noștri o extindere a gamei de produse disponibile, iar în funcție de feedback-ul acestora vom analiza o posibilă dezvoltare a acestui parteneriat” a declarat Zhanibek Nugertayev, director general Rompetrol Dowstream.

Astfel, clienții au acces la o varietate de produse, precum cele din categoria de snacking, produse proaspete, dar și produse non-alimentare, de la produse de igienă, până la kit-uri de călătorie (cosmetice în recipiente mici, geluri de duș, șampoane, deodorante ori șervețele pentru bebeluși), truse pentru situații de urgență (dezinfectant, plasturi) cadouri (seturi de cosmetice, băuturi alcoolice, jucării, praline) sau produse de sezon atât alimentare cât și non-alimentare.

În același timp, cele două zone gastro – restaurant hei din stațiile Rompetrol vor continua să ofere cunoscutul sortiment de sandvișuri, salate și fructe proaspăt preparate, respectiv un portofoliu larg de băuturi pe bază de cafea.

„Magazinele Carrefour Express răspund unui stil de viață din ce în ce mai dinamic și oferă soluții sănătoase, aproape de clienți. Prin parteneriatul cu Rompetrol, extindem această proximitate și pentru clienții motorizați, aflați în tranzit, cu o ofertă adaptată drumului lung – de la produse de imediată necesitate, la cele premium sau bio, pentru cumpărături rapide, chiar din stațiile de alimentare. Formatul Express este un pilon important în strategia noastră de expansiune și ne bucurăm să avem alături un partener de încredere precum Rompetrol împreună cu care ne putem dezvolta”, a declarat Vincent Rochefort, Directorul Rețelei de Proximitate Carrefour România.

Zona de magazin existentă în cadrul benzinăriilor va fi reamenajată conform standardelor Carrefour Express, iar zona caselor de marcat va fi comună atât pentru achizițiile de carburanți, produse din portofoliul gastro hei, cât și pentru magazinul Carrefour.

“Astfel, pe lângă alimentarea cu carburanți, benzinăriile Rompetrol le oferă clienților posibilitatea de a achiziționa atât produse pentru consumul pe loc cât și anumite produse destinate consumului acasă, pot plăti vignete și taxe de pod, pot retrage numerar de la casa de marcat, își pot ridica coletul de la easybox-ul de lângă stație, pot cumpăra bilete la evenimente sau bilete loto. In viitor, aceștia vor putea încheia asigurări auto și de călătorie”, mai arată comunicatul.

Carrefour România are peste  360 de magazine din țară. Rompetrol Downstream este divizia de retail a Grupului KMG International (Rompetrol), cu o retea de distributie carburanti formata din 1.207 puncte de comercializare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 de cetăţeni, adică 23,29% din numărul celor înscrişi în listele......
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...