Samsung își suspendă livrările de pe piața din Rusia

Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co Ltd a anunţat sâmbătă că livrările sale spre Rusia sunt suspendate "din cauza actualelor evoluţii geopolitice", transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 05 mart. 2022, 12:57
Samsung își suspendă livrările de pe piața din Rusia

„Continuăm să monitorizăm activ această situaţie complexă pentru a determina următoarele noastre măsuri”, se arată într-un comunicat al companiei.

Cota de piaţă a Samsung Electronics în Rusia era de 30% în trimestrul patru din 2021, fiind pe primul loc, înaintea companiei chineze Xiaomi (cu o cotă de piaţă de 23%) şi a gigantului american Apple (cu o cotă de piaţă de 13%), conform datelor Counterpoint. Până acum firmele din China nu au dat informaţii privind operaţiunile lor în Rusia, autorităţile de la Beijing abţinându-se de la criticarea Moscovei pentru invadarea Ucrainei.

De asemenea, Samsung a anunţat că donează şase milioane de dolari, din care un milion de dolari produse electronice de consum, precum şi donaţii voluntare din partea angajaţilor, pentru a sprijini în mod activ eforturile umanitare „din regiune”, inclusiv ajutor pentru refugiaţi.

De la începutul conflictului, mai multe companii globale, inclusiv Microsoft, Apple Inc, Nike, Ikea şi Dell Technologies, şi-au redus semnificativ legăturile cu Rusia, pe fondul sancţiunilor impuse de Occident.

Samsung este cel mai mare mare producător din lume de cipuri de memorie şi de telefoane mobile inteligente.

Te-ar mai putea interesa și
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea a peste 60% din voturi, arată rezultatele parțiale,...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...