El a spus că, la discuţiile privind centrul logistic din zona Parcului Industrial ”Bucovina” de lângă Aeroportul Suceava, au fost prezenţi un reprezentant al IGSU, primarii din Salcea, Adâncata şi Dumbrăveni, arhitectul şef, şeful Parcului Industrial, directorul aeroportului şi reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Suceava.
Potrivit lui Flutur, la întâlnire s-a discutat, în primul rând, despre realizarea a două drumuri de acces, unul dinspre Dumbrăveni, pe lângă gardul perimetral al Aeroportului, iar al doilea de la Parcul Industrial spre cartierul sucevean Burdujeni.
Totodată, urmează să fie realizat un sens giratoriu pe drumul naţional la intrarea pe judeţean spre Aeroport.
„Urmează să fie trasate aceste drumuri şi voi cere procedură de urgenţă la Guvern pentru realizarea lor”, a spus preşedintele CJ Suceava.
Flutur a precizat că în zona Parcului Industrial urmează să fie construite, în etape, platforme betonate şi hale mari pentru depozitarea ajutoarelor trimise, în condiţiile în care acum sunt opt hale cu 2.000 de mp, iar în centrul expoziţional mai pot fi depozitate materiale pe circa 1.500 de mp, spaţiile nefiind însă suficiente.
„Începem să elaborăm schiţa acestui centru logistic pe care să o prezentăm Comisiei Europene. Pentru început avem noi ceva spaţii disponibile pentru depozitarea de materiale, dar în paralel trebuie să începem şi construcţia de noi hale”, a spus Flutur.
Preşedintele CJ a menţionat că, luni, ar trebui să ajungă la Suceava şi reprezentanţi ai Autorităţii Aeronautice Române care să avizeze construcţia halelor, deoarece în zona Aeroportului este un regim de înălţime restricţionat.
Tot luni urmează să vină şi reprezentanţi ai CNAIR în vederea realizării sensului giratoriu de pe DN 29.