Polonia respinge categoric posibilitatea de a livra Ucrainei avioane de luptă

Premierul polonez Mateusz Morawiecki (foto) a declarat luni că Polonia nu are în vedere să trimită Ucrainei avioane de luptă, în timp ce membri ai Congresului american fac presiuni asupra preşedintelui Joe Biden să dea curs solicitării Ucrainei de a facilita transferul către aceasta a unor avioane de luptă de producţie sovietică aflate în dotarea forţelor aeriene ale unor ţări est-europene, relatează agenţiile EFE şi Reuters, citate de Agerpres.
AGERPRES - lun, 07 mart. 2022, 21:34
Polonia respinge categoric posibilitatea de a livra Ucrainei avioane de luptă

Vorbind în faţa presei la Varşovia, premierul Morawiecki a dezminţit de trei ori, răspunzând la tot atâtea întrebări, că Polonia va ceda Ucrainei din avioanele sale MIG-29 în schimbul unor avioane F-16 furnizate de SUA.

”Polonia, în strânsă cooperare cu NATO, încearcă să reducă escaladarea” conflictului armat din Ucraina, iar ”Polonia şi NATO nu sunt în război cu Rusia”, a declarat premierul polonez.

”Nu vom furniza avioane de luptă Ucrainei şi cu atât mai puţin nu îi vom pune la dispoziţie aeroporturile noastre. Oferim deja un ajutor semnificativ în multe alte domenii”, a clarificat Morawiecki.

Şi preşedintele polonez Andrzej Duda a respins săptămâna trecută orice livrare a unor avioane de luptă pentru Ucraina, avertizând că ”aceasta ar presupune o ingerinţă militară în conflict”.

Alţi membri ai guvernului de la Varşovia au declarat că Polonia nu este de acord cu luarea în mod unilateral a unei asemenea decizii de a oferi avioane de luptă Ucrainei. ”O decizie pentru un ajutor de acest fel trebuie luată la nivelul ansamblului NATO, nu ca o ţară sau alta să ajute singură”, remarcă viceministrul de interne polonez Mariusz Kaminski.

În acest timp, membri ai Congresului SUA au insistat luni pe lângă administraţia preşedintelui Joe Biden să faciliteze transferul imediat al unor avioane de luptă către Ucraina, pentru a da astfel curs cererii formulate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Astfel, senatorul democrat Bob Menendez a transmis o scrisoare secretarului de stat Antony Blinken şi secretarului apărării Lloyd Austin, în care le cere să se angajeze faţă de statele europene care ar dori să furnizeze Ucrainei avioane de tipul celor aflate deja în dotarea forţelor aeriene ucrainene că vor primi ajutor pentru a obţine în schimb avioane moderne americane, inclusiv prin credite sau preţuri preferenţiale.

Apeluri similare au venit şi din partea altor congresmeni, precum Tim Ryan şi Marcy Kaptur, ambii democraţi, sau republicanul Rob Portman.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Comerțul cu ridicata a pierdut 1,8% în primele noua luni
Comerțul cu ridicata a pierdut 1,8% în primele noua luni
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din acest an, faţă de perioada 1 ianuarie -30 septembrie......
Călin Georgescu: Vor dispărea pensiile speciale. Orice magistrat care a dat un verdict greşit va trebui să plătească pentru deciziile sale
Călin Georgescu: Vor dispărea pensiile speciale. Orice magistrat care a dat un verdict greşit va trebui să plătească ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul său îi vizează pe micii producători, „sclavul salariat cocoşat de credite, vânzătorul de la hipermarketul străin”
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că "nimeni nu va câştiga un război comercial sau ...