Bursa a crescut uşor în prima parte a zilei, iar rulajul abia a trecut de 5 milioane lei

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,34% în prima parte a şedinţei de vineri, într-o piaţă unde tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi două deal-uri cu titluri BRD (BRD) au asigurat mai mult de trei sferturi din lichiditatea de doar 5,1 milioane lei.
Economica.net - vin, 05 iul. 2013, 10:52
Bursa a crescut uşor în prima parte a zilei, iar rulajul abia a trecut de 5 milioane lei

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni a crescut cu 0,42% în prima parte a şedinţei, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,37%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,29% peste nivelul de joi.

Indicele extins BET-XT a crescut cu 0,27%, în timp ce indicele extins BET-BK a urcat cu 0,39%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de numai 5,1 milioane lei (1,1 milioane euro), cu 44% sub rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 9,1 milioane lei (2 milioane euro).

Mai mult de trei sferturi din lichiditatea pieţei a fost asigurată de tranzacţii cu titlurile Fondului Proprietatea (2,4 milioane lei) şi două deal-uri cu acţiuni BRD (1,5 milioane lei).

Acţiunile Fondului Proprietatea au avansat cu 1,14%, la 0,6195 lei, iar deal-urile cu titlurile băncii au fost realizate la 7,5 lei, preţ similar ultimei cotaţii de joi din piaţa principală.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, pieţele de la Frankfurt şi Paris erau în scădere cu peste 0,2%, în timp ce bursa de la Londra avansa cu 0,6%. Investitorii aşteaptă publicarea unor date privind piaţa forţei de muncă din SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...