Ucraina anunţă risc de radiaţii după deconectarea Centralei nucleare de la Cernobîl de la reţeaua electrică

Alimentarea electrică a centralei nucleare de la Cernobîl şi a echipamentelor sale de securitate este complet tăiată din cauza acţiunilor militare ruse, a anunţat miercuri operatorul ucrainean Ukrenergo, potrivit AFP. Centrala nucleară de la Cernobîl se află la circa 500 de kilometri de graniţa Ucrainei cu România şi la aproximativ 970 de kilometri de Bucureşti.
AGERPRES - mie, 09 mart. 2022, 13:40
Ucraina anunţă risc de radiaţii după deconectarea Centralei nucleare de la Cernobîl de la reţeaua electrică

Centrala de la Cernobîl, aflată în 1986 la originea celei mai grave catastrofe nucleare, „a fost complet deconectată de la reţeaua electrică din cauza acţiunilor militare ale ocupantului rus”, a scris Ukrenergo pe pagina sa de Facebook, precizând că nu mai există alimentare electrică, scrie Agerpres.

Compania nucleară ucraineană Energoatom a transmis la rândul său miercuri că ar putea fi eliberate substanţe radioactive de la Cernobîl din cauză că nu mai poate răci combustibilul nuclear folosit după ce alimentarea cu electricitate a centralei a fost afectată, potrivit Reuters.

Lucrările pentru repararea conexiunii şi restabilirea alimentării cu electricitate a centralei, care este ocupată de trupe ruse, nu au fost posibile din cauza luptelor în derulare, a precizat Energoatom.

Ministrul ucrainean al Energiei, Herman Haluşcenko, a declarat că autorităţile nu ştiu nivelul radiaţiilor de la Cernobîl, din cauză că nu pot afla ce se întâmplă acolo în contextul în care centrala este sub controlul trupelor ruse.

Rusia a cerut astăzi SUA să dea explicaţii despre ‘programele biologice militare’ din Ucraina

Rusia a cerut miercuri Statelor Unite să explice lumii de ce a finanţat ceea ce Moscova prezintă a fi programe biologice militare în Ucraina, transmite Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a cerut transparenţă din partea Washington cu privire la aceste acuzaţii, care sunt negate de Kiev şi pe care un purtător de cuvânt al Pentagonului le-a descris ca absurde.

‘Noi confirmăm fapte, descoperite în timpul operaţiunilor militare speciale, care arată o tentativă grăbită de a şterge dovezile programelor biologice militare’, a afirmat Zaharova în faţa presei.

‘Nu vorbim aici despre utilizări paşnice sau scopuri ştiinţifice. Ce urmăreaţi acolo?’, a adăugat ea.

‘Aceste (programe) erau finanţate de Departamentul Apărării’ al Statelor Unite, a mai spus Zaharova.

În acelaşi briefing de presă, Maria Zaharova a afirmat că ‘Departamentul Apărării al Statelor Unite şi administraţia prezidenţială a Statelor Unite sunt obligate să dea explicaţii în mod oficial comunităţii mondiale, oficial, nu prin portavocile lor, despre programele din Ucraina’. ‘Cerem detalii. Noi cerem şi lumea aşteaptă’, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

În replică la acuzaţii anterioare ale Rusiei privind presupusul program biologic militar în Ucraina, un purtător de cuvânt al Pentagonului a afirmat că ‘această dezinformare absurdă a Rusiei este vădit falsă’.

La rândul său, un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a declarat: ‘Ucraina neagă ferm orice astfel de acuzaţie’.

Potrivit AFP, marţi, în cadrul unei audieri în Comisia de relaţii externe a Senatului american, numărul trei al diplomaţiei americane, Victoria Nuland, a declarat că SUA se tem că forţele ruse ar putea prelua controlul asupra unor structuri de cercetare biologică din Ucraina şi că ar putea confisca materiale sensibile.

„Ucraina dispune de o instalaţie de cercetare biologică şi suntem, de fapt, destul de îngrijoraţi de posibilitatea ca forţele ruse să încerce să preia controlul asupra acesteia”, a declarat Victoria Nuland.

„Aşadar, lucrăm cu ucrainenii asupra modalităţilor de a evita ca aceste materiale de cercetare să cadă în mâinile forţelor ruse, dacă acestea ar urma să se apropie de ele”, a adăugat ea.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...