Cu cât s-au scumpit carburanții azi, după ce oamenii au făcut cozi la benzinării

Carburanți. Benzina și motorina s-au scumpit substanțial noaptea trecută, dar nu până la nivelurile de care s-a temut totată lumea și au creat panică în benzinării. Astăzi are loc o ședință de urgență la Guvern pe tema situației apărute ieri.
Mihai Nicuţ - joi, 10 mart. 2022, 08:41
Cu cât s-au scumpit carburanții azi, după ce oamenii au făcut cozi la benzinării

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează azi prețuri de 7,99 lei/litru, atât la benzina standard, cât și la motorina standard. Ieri, când consumatorii au luat cu asalt benzinăriile, prețurile la această stație erau de 7,54 lei/litru pentru benzina standard și 7,67 lei/litru pentru motorina standard.

Avem așadar o scumpire semnificativă, de la o zi, la alta, de 45 de bani pe litru la benzină și de 32 de bani pe litru la motorină, o creștere de preț destul de mare și destul de puțin obișnuită de la o zi la alta. De la începutul anului, la această stație prețurile au crescut cu 1,89 lei pe litru, la benzină, și cu 1,92 litrul la motorină, pe fondul creșterii susținute a prețului petrolului.

Amintim că ieri, pe fondul unor zvonuri care au circulat mai ales pe rețelele de socializare și a prețurilor afișate de unul dintre marii jucători din piață, Mol, consumatorii au luat cu asalt benzinăriile pentru a alimenta cât pot și s-au format cozi. Zvonurile erau că prețurile la carburanți ajung direct la 10 lei pe litru, noaptea trecută.

Potrivit unor informații obținute de Agerpres, din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, Mol înregistrează un deficit de carburanţi pe piaţa din România. Compania a scumpit, deja, carburanţii pentru flote la peste 10 lei pe litrul de motorină, potrivit agenției de presă. Ulterior, și la benzinăriile companiei erau afișate ieri prețuri mari, de 8.5-9 lei pe litru, mult mai mult decât la benzinăriile celorlalte mari lanțuri. Pe fondul panicii create, au apărut imagini cu prețurii de 10, 11 lei pe litru la unele beniznării mici din țară.

România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanţi în benzinării, iar românii nu trebuie să intre în panică şi să stea la cozi, pentru că stocurile sunt suficiente, a scris ieri pe propria pagină de Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu, după ce au început să apară cozile.

„România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanţi în benzinării. Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanţii Rompetrol şi ai OMV Petrom şi am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere şi vor asigura livrările către clienţi. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică şi să stea la cozi. Avem suficiente stocuri !”, susţine Popescu.

În această dimineață are loc o ședință la Guvern, în care premierul Ciucă i-a convocat pe ministrul Energiei și al Economiei și pe reprezentanții ANPC, pe tema situației create ieri, după cum a informat Digi 24.

Țiţeiul s-a ieftinit semnificativ

Preţurile petrolului au scăzut miercuri cu până la 17%, după informaţiile din presă potrivit cărora Emiratele Arabe Unite şi Irak, membre ale OPEC, au declarat că vor sprijini creşterea producţiei, compensând unele dintre întreruperile de aprovizionare cauzate de sancţiunile aplicate petrolului rusesc de către SUS după invazia rusească în Ucraina, transmite Reuters, citate de News.ro.

Preşedintele american Joe Biden a impus marţi o interdicţie imediată asupra petrolului rusesc.

Declinul a fost influenţat şi de discuţiile că Ucraina nu mai doreşte să adere la NATO, după ce unele ştiri din această săptămână pe această problemă au afectat şi preţurile, au spus traderii.

”Poate că acesta îşi joacă rolul”, a spus Tamas Varga de la firma de brokeraj PVM, referindu-se la problema aderării Ucrainei la NATO.

”Conştientizarea faptului că interdicţia de import din SUA ar putea să nu agraveze în mod semnificativ şocul actual de aprovizionare ar fi declanşat, de asemenea, această marcare a profiturilor”, a adăugat el.

Preţul ţiţeiului Brent a scăzut cu 17%, la 105,60 dolari pe baril. Ulterior, declin s-a atenuatl petrolul Brent fiind cotat în scădere cu 10,4%, la 114,69 dolari pe baril. La ora redactării acestei știri, barilul de țiței Bfrent este cotat la 112 dolari.

Preţurile au atins minime după ce traderii au citat informaţii din presă despre un ministru irakian care susţine că ţara este pregătită să crească producţia dacă OPEC+ o va cere.

Financial Times a relatat anterior că Yousef al-Otaiba, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Washington, a declarat că ţara favorizează creşterea producţiei.

„Asta nu este nimic. Probabil că ei pot aduce pe piaţă aproximativ 800.000 de barili foarte repede, chiar imediat, aducându-ne cu o şeptime mai aproate de înlocuirea livrărilor ruseşti”, a declarat Bob Yawger, directorul pentru contracte futures pentru energie la Mizuho.

Statele Unite au importat în medie peste 20,4 milioane de barili de ţiţei şi produse rafinate pe lună din Rusia în 2021, aproximativ 8% din importurile de combustibil lichid ale SUA, potrivit Administraţiei epentru Informaţii în Domeniul Energiei.

”Teoretic, SUA ar putea compensa întreruperea importurilor din Rusia cu propria sa producţie”, a scris Carsten Fritsch, de la Commerzbank într-un raport.

O posibilă sursă de aprovizionare suplimentară cu petrol este Iranul, care a purtat discuţii cu puterile occidentale de luni de zile cu privire la reluarea acordului nuclear din 2015, abandonat de fostul preşedinte american Donald Trump în 2018.

Negociatorul-şef al Iranului în discuţiile de la Viena a revenit miercuri în capitala Austriei.

Pe fondul îngrijorării legate de deficitul de aprovizionare, există unele semne că piaţa nu este încă lipsită de ţiţei.

Stocurile de ţiţei din SUA au crescut cu 2,8 milioane de barili, potrivit surselor din piaţă, citând date de la Institutul American de Petrol.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...