Finanţele au împrumutat peste 800 de milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 817,4 milioane de lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
AGERPRES - joi, 10 mart. 2022, 15:57
Finanţele au împrumutat peste 800 de milioane de lei de la bănci

Finanţele au atras 485 de milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu maturitate la 88 de luni, la un randament mediu de 6,49%, şi 332,4 milioane de lei, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont pe o lună, la un randament de 4,38%.

Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 30 de milioane de lei la randamentul stabilit joi pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna martie 2022, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,2 miliarde de lei, din care 800 de milioane de lei prin două emisiuni de certificate de trezorerie cu discont şi 3,4 miliarde de lei prin nouă emisiuni de obligaţiuni de stat.

La acestea se poate adăuga suma de 510 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 4,71 miliarde de lei, este cu 520 milioane lei sub cea de 5,23 miliarde de lei programată în luna februarie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...