Cristian Diaconescu despre regionalizare: Nu va exista nicio regiune stabilită pe criterii etnice

Cristian Diaconescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută de reprezentanţii Fundaţiei Mişcarea Populară, că în România nu va exista nicio regiune pe criterii etnice, precizând că se bazează pe Constituţie, dar şi pe modul în care e perceput acest demers la nivel internaţional.
Economica.net - Dum, 07 iul. 2013, 07:28
Cristian Diaconescu despre regionalizare: Nu va exista nicio regiune stabilită pe criterii etnice

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a declarat, la Târgu Mureş, referindu-se la anunţul preşedintelui PPMT, Toro T. Tibor, privind organizarea de proteste în peste o sută de localităţi din Transilvania faţă de proiectul de regionalizare, că acesta este doar „populism”.

„Între regionalizare şi ceea ce spune domnul Toro Tibor există un singur punct comun: vorbe. Nu există niciun proiect coerent de regionalizare şi nici populismul domnului Tibor nu va avea succes. În România nu va exista nicio regiune stabilită pe criterii etnice. Punct”, a spus Diaconescu.

El a precizat că se bazează, când face această afirmaţie, pe Constituţie, dar şi pe modul în care e perceput la nivel intern şi internaţional „un astfel de demers”.

„Mă bazez pe multe, pe Constituţie, pe legi, pe modul în care se percepe la nivel naţional, dar şi internaţional un astfel de demers, pe faptul că o regiune se constituie la nivel european în special pe criterii economice- şi nu pentru a maximiza suprastructura administrativă sau pentru a da potenţial unui criteriu etnic”, a arătat el.

Pe de altă parte, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, a arătat că organizaţia sa va organiza, probabil în luna septembrie, o dezbatere pe tema regionalizării şi că el crede că e important ca aceasta să aibă loc în Transilvania, existând deja o propunere pentru Cluj Napoca.

Cei doi au fost prezenţi la Târgu Mureş cu ocazia constituirii filialei Fundației „Mişcarea Populară”, din grupul de iniţiativă făcând parte circa 70 de persoane.

Preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, a anunţat că în 20 iulie vor avea loc proteste în peste o sută de localităţi din Transilvania faţă de proiectul de regionalizare şi pentru obţinerea autonomiei în zona locuită majoritar de maghiari.

Toro afirma că în planurile actuale de regionalizare nu figurează o soluţie care să convină şi comunităţii maghiare şi „atenţiona” Guvernul că „nu acceptă” soluţii care nu sunt agreate şi discutate în cadrul comunităţii maghiare, în special în zonele şi regiunile din Transilvania unde maghiarii trăiesc într-un număr semnificativ.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...