„În contextul inflaţiei galopante tot mai mulţi lucrători din sănătate alunecă în zona sărăciei salariale, veniturile salariale obţinute fiind insuficiente pentru a le asigura resursele necesare supravieţuirii. (Într-o astfel de situaţie se află chiar şi salariaţi care lucrează în condiţii de muncă periculoase sau deosebit de periculoase, desfăşurând totodată o bună parte a activităţii profesionale noaptea şi în zilele libere legale.) Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât este vorba de profesioniştii deja epuizaţi de îndelungata luptă dusă deja pe frontul pandemiei, rapida scădere a puterii de cumpărare accentuându-le problemele şi scăzându-le capacitatea de desfăşurare a activităţilor profesionale”, se arată într-un comunicat al sindicaliştilor.
În aceste condiţii, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” solicită Guvernului României să adopte urgent trei măsuri: calcularea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători din sănătate prin raportarea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în Legea salarizării la salariul de bază minim brut pe ţară în plată (aplicarea prevederilor alin. 2 al art. 12 din Legea nr. 153/2017) începând cu luna aprilie 2022; creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată cel puţin la nivelul corespunzător actualizării lui cu rata inflaţiei şi raportarea tuturor categoriilor de sporuri la salariul de bază în plată.
„Activarea mecanismului de raportare a tuturor salariilor de bază la salariul de bază minim brut pe ţară, prin intermediul coeficienţilor de ierarhizare, constituie cea mai bună soluţie în actualul context, ea permiţând atât rezolvarea unei bune părţi din problema inechităţilor salariale cât şi constituirea unui mecanism eficient de luptă împotriva scăderii accelerate a salariului real”, susţine organizaţia sindicală.
FSS subliniază că „‘armata în alb’ pe care o reprezintă profesioniştii din sănătate se află de peste doi ani mobilizată în lupta împotriva pandemiei COVID-19”.
„Această luptă nu s-a finalizat, ci se desfăşoară în continuare, atât pe ‘frontul’ pacienţilor infectaţi SARS-CoV-2, cât şi pe cel al patologiei post-COVID-19”, se mai spune în comunicat.
De asemenea, atrag atenţia sindicatele, specialiştii din sistemul public de sănătate constituie o resursă importantă în eventualitatea (nedorită) a unui conflict militar, menţinerea capacităţii lor de intervenţie fiind vitală şi în contextul ameninţării cu războiul.
„Merită observat că, prin intermediul refugiaţilor de război, conflictul din Ucraina deja a crescut sarcinile lucrătorilor din sistemul public de sănătate. În aceste condiţii, protecţia lucrătorilor din sistemul public de sănătate împotriva stresului generat de reducerea rapidă a salariului real şi de efectele aceste scăderi accelerate a puterii de cumpărare este o intervenţie necesară, cu caracter strategic raportat la actual context”, se mai precizează în document.