Timiş: Incendiu la mansarda unui bloc; 60 de persoane evacuate

Pompierii au intervenit, duminică dimineaţa, la stingerea unui incendiu care se manifesta generalizat la mansarda unui bloc cu patru etaje din Timişoara, fiind evacuate 60 de persoane, anunţă Agerpres. În jurul orei 8:00, incendiul a fost lichidat şi se lucrează pentru identificarea focarelor ascunse şi înlăturarea efectelor negative.
AGERPRES - Dum, 13 mart. 2022, 09:31
Timiş: Incendiu la mansarda unui bloc; 60 de persoane evacuate

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că focul se manifesta pe o suprafaţă de 1.300 mp şi au fost alertate Detaşamentele 1 şi 2, care s-au deplasat cu toate forţele la locul intervenţiei, ulterior fiind alertate echipajele de la toate subunităţile ISU Timiş, scrie Agerpres.

„Primele echipaje ajunse la faţa locului au constituit echipe de căutare-salvare care au evacuat aproximativ 60 de persoane. Începând cu ora 7,00 a fost activată grupa operativă. În urma informaţiilor primite de la echipajele din teren, au fost alertate echipaje de la toate subunităţile ISU”, a precizat Elena Megherea.

La intervenţie au participat două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, 11 autospeciale de stingere, două autoscări, cinci echipaje SMURD, două echipaje SAJ, patru ofiţeri şi 56 de subofiţeri.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...