Peste 1,26 milioane posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în ianuarie 2022

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în ianuarie 2022, de 1.264.843, cu 2.525 mai multe comparativ cu luna precedentă, iar aproape 64% dintre acestea în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES.
AGERPRES - Dum, 13 mart. 2022, 15:36
Peste 1,26 milioane posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în ianuarie 2022

Din totalul celor 808.687 de angajaţi din administraţia publică centrală, 595.537 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat.

Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra în Ministerul Educaţiei, respectiv 290.589 (290.417 în decembrie 2021), Ministerul Afacerilor Interne – 121.502 (121.622 luna precedentă), Ministerul Apărării Naţionale – 76.055 (75.855 în decembrie 2021), Ministerul Finanţelor – 24.361 (24.384 în decembrie 2021) şi Ministerul Sănătăţii -18.380 (18.421 în luna anterioară), scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 9.327 de posturi (plus 83 faţă de luna anterioară), în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 43.418 (plus 93), în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 160.405 de posturi ocupate (plus 446), potrivit Agerpres.

Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în ianuarie 2022, 456.156 de persoane (plus 1.400), dintre care 278.332 în instituţii finanţate integral din bugetele locale şi 177.824 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii.

Te-ar mai putea interesa și
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 de cetăţeni, adică 23,29% din numărul celor înscrişi în listele......
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...