Germania ar putea introduce o reducere la preţul benzinei – Bild

Ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, intenţionează să introducă o reducere la preţul benzinei, pentru a-i ajuta pe automobiliştii din cea mai mare economie europeană, care se confruntă cu creşterea masivă a preţurilor, a anunţat publicaţia Bild, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 14 mart. 2022, 11:25
Germania ar putea introduce o reducere la preţul benzinei -  Bild

Conform planului, şoferii vor obţine o reducere fixă de preţ când plătesc la benzinării, iar suma va fi restituită operatorilor de benzinării de către Executiv. Scopul este de a aduce preţul unui litru de benzină în jurul nivelului de doi euro. La unele benzinării din Germania preţurile au urcat la aproximativ 2,20 euro pe litru.

Nivelul exact al reducerii nu a fost decis încă, a informat Bild, care speculează că ar putea fi de aproximativ 0,20 euro pe litru.

Oficialii Ministerului german de Finanţe nu au fost imediat disponibili pentru declaraţii.

Şi premierul francez, Jean Castex, a anunţat sâmbătă că Guvernul a decis să vină în sprijinul posesorilor de autovehicule, în contextul exploziei preţului carburanţilor, printr-un ramburs de 15 eurocenţi pentru fiecare litru de carburant achiziţionat de la pompă.

Măsura va intra în vigoare de la 1 aprilie şi va fi valabilă timp de patru luni, costurile pentru stat fiind evaluate la aproximativ două miliarde de euro, a precizat Jean Castex într-un interviu pentru cotidianul „Le Parisien”. Premierul francez a adăugat că de acest ramburs vor beneficia atât gospodăriile cât şi firmele de transport şi fermierii, iar măsura va fi valabilă pentru toate tipurile de carburanţi.

„Aceasta înseamnă că la fiecare plin de 60 de litri veţi economisi 9 euro”, a estimat premierul Jean Castex.

Reducerea se va aplica în momentul plăţii, în numerar sau cu cardul, la pompă şi deci nu va fi vizibilă la preţurile afişate la benzinării, a detaliat premierul francez. Jean Castex a mai spus că varianta rambursării este mai rapidă decât votarea unei reduceri de taxe şi, în plus, va permite şi companiilor să beneficieze de această reducere. De asemenea, Castex i-a încurajat şi pe distribuitorii de carburanţi să facă un gest similar.

„Dacă statul face un efort de 15 eurocenţi pe litru, şi ei ar face de exemplu un efort de 5 eurocenţi, ar fi vorba de 20 de eurocenţi care ar rămâne în buzunarul francezilor”, a subliniat Jean Castex.

Preţurile de vânzare cu amănuntul la benzină şi motorină a atins săptămâna trecută maxime istorice în multe ţări din lume după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a creat noi tensiuni pe piaţa petrolului.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...