Analiştii estimează că suprafaţa însămânţată cu cereale în Ucraina va scădea cu 39% în 2022

Suprafaţa însămânţată cu cereale de primăvară în Ucraina ar putea scădea cu 39%, până la 4,7 milioane de hectare, în acest an, din cauza invaziei armatei ruseşti, a estimat marţi firma de consultanţă în agricultură APK-Inform, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 15 mart. 2022, 14:11
Analiştii estimează că suprafaţa însămânţată cu cereale în Ucraina va scădea cu 39% în 2022

Ucraina este un mare producător şi exportator mondial de cereale şi uleiuri vegetale, însă oficialii şi fermierii se aşteaptă ca în 2022 recoltele şi exporturile sale să scadă din cauza războiului.

Anul trecut, Ucraina a strâns o recoltă record de 86 milioane de tone de cereale, după ce a însămânţat cu cereale de primăvară o suprafaţă de 7,7 milioane de hectare.

„După ce trupele ruseşti au intrat pe teritoriul Ucrainei şi ca urmare a continuării ostilităţilor în multe regiuni importante, nu există oportunitatea fizică de a începe însămânţările”, susţin analiştii de la APK-Inform.

Firma de consultanţă nu a oferit nicio estimare cu privire la recolta de cereale din 2022 a Ucrainei.

Pe de altă parte, analiştii de la APK-Inform estimează că aproximativ două milioane de hectare însămânţate cu grâu de iarnă, orz şi secară în Ucraina ar putea fi deteriorate sau nedisponibile pentru recoltare, din cauza ostilităţilor, astfel că, la final, Ucraina ar putea recolta în acest an doar culturile de cereale de pe o suprafaţă de 5,5 milioane de hectare de teren.

„Asta înseamnă o pierdere de 28%”, susţine firma de consultanţă.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a declarat săptămâna trecută că ţara ar trebui să însămânţeze cât mai rapid posibil culturile de primăvară, în pofida invaziei ruseşti.

Uniunea Producătorilor Agricoli din Ucraina a estimat şi ea că fermierii ar putea reduce suprafaţa însămânţată cu floarea soarelui, rapiţă şi porumb în acest an, pentru a le înlocui cu cereale precum hrişcă, ovăz şi mei.

În mod tradiţional, Ucraina începe însămânţările de primăvară la finele lunii februarie sau la începutul lui martie, însă în acest an însămânţările de primăvară au fost întârziate semnificativ.

Ucraina a suspendat deja exporturile de secară, ovăz, mei, hrişcă, sare, zahăr, carne şi nutreţ în contextul invaziei ruseşti şi a introdus licenţe la export pentru grâu, porumb şi ulei de floarea soarelui.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...