Portughezii de la EDP sunt dispuși să investească în alți 1.000 MW în regenerabil în România. Discuție cu premierul Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții grupului EDP Renewables, între cei mai importanți investitori în producția de energie verde din România, potrivit unui comunicat al Executivului.
Mihai Nicuţ - mie, 16 mart. 2022, 11:55
Portughezii de la EDP sunt dispuși să investească în alți 1.000 MW în regenerabil în România. Discuție cu premierul Ciucă

„Guvernul susține accelerarea eforturilor, la nivel național, orientate spre dezvoltarea sustenabilă a capacităților de producție a energiei și sprijină investitorii care contribuie la această abordare strategică”, a afirmat prim-ministrul, în cadrul întâlnirii.

Reprezentanții grupului EDP Renewable au menționat că cele 750 de milioane de euro investite până acum în România au permis dezvoltarea unor proiecte majore de energie verde, cu o capacitate totală instalată de peste 500 MW.  Grupul a anunțat, cu acest prilej, că este pregătit să investească într-o producție suplimentară de până la încă 1.000 de MW.

“În cadrul dialogului, a fost subliniată nevoia unui cadru care să permită stabilitate, predictibilitate și sustenabilitate acestor proiecte dedicate obținerii independenței energetice, prin folosirea resurselor regenerabile, precum cele solare și eolienne”, mai arată comunicatul.

Subsidiara EDP Renewables este prezentă şi în România unde are un portofoliu de proiecte cu o capacitate de 521 MW, din care 471 MW sunt pe energia eoliană. EDP Renewables este al treilea cel mai puternic investitor în sectorul energiei verzi din România, după CEZ (600 MW) şi Enel. EDP este și singura companie care deține unități de stocare în România, două baterii de câte 1 MW.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat produse defecte și au suferit prejudicii din cauza aceasta. Sunt vizate de......
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...