Austeritate la Palatul Buckingham: Casa Regală britanică îşi va reduce cheltuielile

În Marea Britanie, criza a ajuns până în curtea palatului. Bugetul Reginei Elisabeta a Doua va fi redus cu două milioane de lire sterline, ca urmare a aplicării măsurilor de austeritate. Vor fi, de asemenea, tăiate fondurile alocate prinţului William şi soţiei sale, Kate Middleton.
Economica.net - lun, 05 dec. 2011, 09:10

Fondurile destinate palatului regal, vor fi de doar 30 de milioane de lire sterline. Iar austeritatea va continua, pentru că această sumă va fi îngheţată, cel puţin până în 2015. Prinţul William şi soţia lui, Kate vor rămâne şi ei fără fonduri bugetare, astfel încât plata angajaţilor şi cu întreţinerea reşedinţei cuplului vor cădea în sarcina părinţilor celor doi.

Pentru a compensa aceste tăieri bugetare, Casa regală va încerca probabil să strângă bani din activităţi comerciale. În plus, monarhii ar putea să-şi mai reducă numărul apariţiilor publice – care sunt de obicei foarte scumpe. Iar un proiect de restaurare a Palatului Buckingham va fi mai mult ca sigur amînat.

Bugetul familiei regale de la Londra s-a diminuat constant de la izbuncnirea crizei. În 2008, capetele încoronate cheltuiau aproximativ 40 de milioane de lire sterline pe an, însă acum suma a scăzut considerabil.

Chiar şi pe timp de criză, regina va primi totuşi suma de un milion de lire sterline – pentru a celebra aşa numitul jubileu de diamant. Evenimentul va avea loc anul viitor, în iunie şi va marca 60 de ani de la încoronare.

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz respinge cererea lui Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru Apărare
Olaf Scholz respinge cererea lui Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru Apărare
Cancelarul federal german Olaf Scholz şi-a exprimat joi opoziţia faţă de cererea lui Donald Trump ca statele membre ale NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din Produsul......
Austeritate și la companiile din energie ale statului. Scade numărul de șefi, scade fondul de salarii, se îngheață angajările
Austeritate și la companiile din energie ale statului. Scade numărul de șefi, scade fondul de salarii, se îngheață ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că societățile la care instituția este, în numele statului, acționar ...
Incendiul rămâne pe primul loc în clasamentul riscurulor care provoacă cele mai mari daune locuințelor din România
Incendiul rămâne pe primul loc în clasamentul riscurulor care provoacă cele mai mari daune locuințelor din România
Incendiul continuă să rămână pe primul loc într-un Top 5 al riscurilor care generează, per total, cele mai mari pagube ...
Investitorii, prudenți la începutul lui 2025, dar optimiști pentru perspectivele întregului an
Investitorii, prudenți la începutul lui 2025, dar optimiști pentru perspectivele întregului an
Dacă ne uităm la primul trimestru al anului 2025, agenda de evenimente pare a fi una standard, cu Forumul Economic Mondial ...