Creştere foarte mare a nivelului de cesiu radioactiv în apă la Fukushima, în apropiere de ocean

Compania care administrează centrala nucleară de la Fukushima a anunţat marţi că a constatat o creştere de 90 de ori în ultimele trei zile a nivelului de cesiu radioactiv în apa dintr-un puţ săpat între reactoare şi mare, relatează AFP.
Economica.net - mar, 09 iul. 2013, 10:24
Creştere foarte mare a nivelului de cesiu radioactiv în apă la Fukushima, în apropiere de ocean

Această nouă descoperire nefericită generează noi semne de întrebare privind propagarea apei subterane contaminate.

Potrivit prelevărilor efectuate la 8 iulie, apa subterană dintr-un punct situat la aproximativ 25 de metri de mare conţinea 9.000 de becquerel de cesiu 135 pe litru şi 18.000 de becquerel de cesiu 137, faţă de 99 de becquerel pe litru şi, respectiv, 210 becquerel pe litru cu trei zile înainte. Astfel, cantitatea a crescut de 91 de ori în primul caz şi de 86 de ori în cel de-al doilea.

„Nu putem spune pentru moment dacă apa contaminată se scurge sau nu în mare”, a declarat Tepco.

Grupul promite totuşi să consolideze controalele şi să ia măsuri pentru a împiedica o contaminare mai mare a Oceanului Pacific vecin.

La 5 iulie, Tepco anunţase deja că a descoperit în acelaşi loc un nivel foarte ridicat de elemente radioactive, respectiv o cantitate de stronţiu 90 şi alte elemente care produc raze beta, de 900.000 de becquerel pe litru. La 8 iulie, nivelul acestor substanţe era aproape identic, de 890.000 becquerel pe litru, adică de mii de ori mai mult decât plafonul maxim admis pentru apa de mare.

Tepco a explicat că punctul în care s-a făcut prelevarea este situat acolo unde trece o ţeavă şi unde s-a deversat o mare cantitate de apă contaminată după catastrofa atomică, respectiv în aprilie 2011. Aceasta nu explică totuşi creşterea bruscă a cantităţii de cesiu.

Centrala Fukushima Daiichi a fost devastată de un cutremur urmat de tsunami la 11 martie 2011 în nord-estul arhipelagului.

Combustibilul s-a topit în trei dintre cele şase reactoare ale centralei, de unde prezenţa a numeroase elemente radioactive în împrejurimi.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri premierul Denis Şmîhal, relatează agenția germană de presă DPA,......
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...