Demetriade, Tarom: Luăm în calcul ajustări de personal şi de salarii şi renunţarea la trei avioane

Conducerea Tarom ia în calcul reduceri de personal şi de salarii, renunţarea la trei aeronave şi la operarea unor curse către zone în care au loc conflicte, printre care şi Egipt, a declarat agenţiei MEDIAFAX Nicolae Demetriade, directorul executiv al companiei aeriene naţionale.
Economica.net - mar, 09 iul. 2013, 12:28
Demetriade, Tarom: Luăm în calcul ajustări de personal şi de salarii şi renunţarea la trei avioane

„Va trebui să facem sacrificii şi de o parte, şi de cealaltă, şi de partea managementului, care va trebui să înţeleagă că trebuie să renunţe la unele lucruri, chiar şi la o parte din salariu. Ca să putem să cerem tuturor ceilorlalţi oameni din companie să accepte anumite renunţări, va trebui şi noi să… Luăm în calcul ajustări de personal şi de salarii”, a spus Demetriade.

El a afirmat că Tarom are 2.090 de angajaţi şi că sunt anumite zone de activitate în care salariile sunt extrem de mici, care nu contează foarte mult în bilanţ, dar sunt activităţi care, dacă sunt păstrate, chiar cu salarii mici, nu aduc niciun avantaj, niciun plus de imagine sau de activitate.

„Ne creează şi discuţii şi probleme. Deci noi trebuie să eficientizăm activitatea. Trebuie să discutăm şi să analizăm – am nevoie de atâţia oameni, îi ţin, mai am nevoie să aduc 30 de oameni, îi mai aduc”, precizat el.

Demetriade a mai spus că este posibil ca Tarom să renunţe la anumite avioane, care ar trebui reparate ca să poată funcţiona în următorii ani, ceea ce ar necesita costuri.

„Dar marea problemă pentru noi este următoarea: având costurile atât de mari, aceste avioane nu mai pot fi închiriate nici la alţii, iar noi, dacă le exploatăm, vor genera pierderi”, a explicat el.

Sunt vizate trei avioane, două Airbus A 310, despre care Demetriade spune că sunt foarte vechi şi foarte mari consumatoare de petrol, şi un avion închiriat în 2008 (Boeing 737 – 800). Flota Tarom cuprinde 24 de aeronave.

„Nu e o decizie definitivă, ci o gândire pe care trebuie să o materializăm după o analiză foarte atentă. S-ar putea ca toată lumea să ajungă la concluzia că este bine ca aceste avioane să rămână în flotă. Nimeni nu ne opreşte să renunţăm la anumite destinaţii, care nu au potenţial de traficare, de exemplu fel de fel de zone de conflict unde zboară Tarom şi pentru un timp nu vedem o creştere. Una dintre ele este Egipt. Acum analizăm”, a mai spus oficialul companiei aeriene.

În schimb, Tarom nu îşi permite să cumpere niciun avion nou.

„Nu îşi permite nici acum şi nici peste mulţi ani. Tarom, ca să se poată gândi la achiziţia de avioane noi şi să îşi unifice flota, ori trebuie să cumpere unele noi, ori să găsească o companie care produce avioane şi care să le ia pe acestea pe care le avem şi să ne aducă altele, dar asta nu mai înseamnă achiziţie, ci un schimb Asta ar însemna mult de plătit şi nu este nimeni pregătit. În următorii doi ani dacă reuşim să fim pe profit, cei care vor fi atunci la conducerea Tarom se pot gândi la achiziţia unor avioane. Tarom ar trebui să fie bancabil ca să poată lua un credit şi trebuie să facă dovada că îşi poate achita ratele. Ca să dovedeşti, trebuie să vii cu nişte planuri foarte concrete”, a adăugat Demetriade.

Consiliul de Administraţia (CA) al Tarom a hotărât pe 22 iunie să urgenteze aplicarea măsurilor din planul de management prin numirea lui Nicolae Demetriade în funcţia de administrator-director executiv. În acelaşi timp, directorului general, Christian Heinzmann, i s-a propus, iar acesta a acceptat, să i se reducă mandatul de la patru ani la un an.

Şeful CA al Tarom, Dan Pascariu, a afirmat recent că Heinzmann nu a respectat decizia Consiliului de Administraţie de a îngheţa angajările, nu a început procesul de restructurare şi nu a îndeplinit nici 30% din obiectivele propuse în planul de management.

Pascariu a spus că din aceste motive Consiliul de Administraţie i-a solicitat directorului general, Christian Heinzmann, să accepte reducerea mandatului de la patru ani la un an. Preşedintele CA al Tarom a afirmat că Heinzmann a angajat 40 de persoane. Deși i s-a cerut să renegocieze contractele angajaţilor, acesta a reuşit să modifice un singur contract.

Pascariu consideră că un expat singur care conduce o companie de stat este pierdut, pentru că un străin într-o astfel de poziţie este izolat. „Un expat în fruntea unei companii de stat este pierdut. Recomandarea pe care o voi face Guvernului este să nu mai facă acest experiment”, a afirmat el.

Acesta a adăugat că nici restructurarea companiei nu a fost lansată.

Heinzmann a declarat în luna iunie agenţiei MEDIAFAX că a semnat un document la solicitarea lui Pascariu, care prevede printre altele că durata mandatului său a fost redusă de la patru ani la un an, menţionând că va discuta situaţia sa cu ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

„Dacă nu aş fi semnat, aş fi fost concediat”, a afirmat atunci CEO-ul Tarom, care a preluat această poziţie în luna noiembrie a anului trecut.

Tarom a înregistrat pierderi de 66 milioane de lei în primele patru luni, cu 30 milioane de lei mai puţin faţă de rezultatul negativ estimat în planul de management.

Compania a încheiat anul trecut cu o pierdere preliminară şi neauditată de 236 milioane lei.

Planul de management, aprobat de Consiliul de Administraţie în luna martie, prevede pierderi de 143 milioane lei în acest an, de 18 milioane lei în 2014, urmând ca în 2015 şi 2016 compania să realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane lei.

În baza planului de management, Tarom a iniţiat în martie un program de retragere voluntară a personalului, vizând reducerea personalului cu 10% până la finele anului.

Compania urmăreşte de asemenea o creştere a numărului de pasageri transportaţi cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, şi o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare lunară sunt ZERO pentru persoanele fizice care își deschid Pachetul Grija......
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România