„Încă un segment de tablier a ajuns pe şantierul Podului Suspendat de la Brăila! Este al patrulea din cele 86 de segmente şi urmează să fie montat în capătul dinspre Jijila al podului (judeţul Tulcea). Greutatea fiecărui segment de tablier metalic este cuprinsă între 180 de tone şi 300 de tone”, a notat Grindeanu.
Potrivit acestuia, după ce vor fi montate, toate cele 86 de tabliere ale podului vor cântări 21.000 de tone.
„Lucrările au ajuns acum la un stadiu fizic de 60%, iar constructorii au dat asigurări că până la sfârşitul anului se va putea circula pe pod”, a spus şeful de la Transporturi.
Constructorii care lucrează la pod au ridicat primul segment de tablier metalic în urmă cu aproape o lună, după ce, pe 15 februarie, acesta – primul din cele 86 de segmente care vor forma structura suprafeţei de rulare a podului – a ieşit pe porţile Şantierului Naval Brăila, unde a fost realizat.
Informaţia a fost făcută publică pe 15 februarie pe contul de Facebook „Pod Suspendat Brăila”, pagină dedicată construcţiei acestui obiectiv, care oferă informaţii, fotografii şi filmări.
Segmentele tablierului care vor forma calea de rulare a podului sunt construite la Şantierul Naval Brăila, lungimea unui segment fiind de 25 metri, iar greutatea de 250 de tone.
„În total sunt 80 de segmente de tablier, care vor fi sudate între ele şi vor forma calea de rulare a podului”, potrivit informaţiilor oferite AGERPRES de reprezentantul constructorului, ing. Viorel Eşanu.
Traficul rutier este deviat pe DN 22B – Şoseaua Dig Brăila – Galaţi timp de aproximativ trei luni, începând cu data de 12 februarie 2022, în vederea executării lucrărilor de montare a tablierului la podul suspendat peste Dunăre.
„Începând cu data de 12.02.2022, în zona ancorajului pod Brăila, respectiv accesul constructorului către turnul Brăila, vor fi impuse restricţii de circulaţie prin limitarea vitezei şi devierea tuturor vehiculelor prin ‘drumul de serviciu’ construit provizoriu. Aceste restricţii vor fi menţinute până la finalizarea montării segmentelor de tablier, aproximativ trei luni”, a informat Eşanu.
Licitaţia pentru realizarea Podului suspendat peste Dunăre, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme – una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condiţiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuţie.
Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 kilometri, care vor face legătura cu podul.
Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.
Lăţimea totală va fi 31 de metri şi va cuprinde patru benzi de circulaţie a câte 3,50 metri lăţime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lăţime fiecare, două acostamente de 1,50 metri lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele urmând să aibă 2,80 metri fiecare.