Franţa deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene timp de şase luni (ianuarie-iunie 2022).
Bruno Le Maire le-a spus parlamentarilor francezi că a făcut o propunere către omologii săi europeni pentru un plafon de preţ deoarece asta ar pune blocul comunitar într-o poziţie mai bună pentru a negocia cu producători precum grupul rus Gazprom sau compania algeriană Sonatrach.
„Este o intervenţie pe piaţă care îngrijorează unii din partenerii noştri europeni dar este o propunere pe care o facem cu preşedintele pentru a introduce un plafon la preţul gazelor la nivel european”, a spus Bruno Le Maire.
Ministrul francez al Finanţelor nu a dezvăluit care sunt ţările membre care sunt în favoarea propunerii dar Grecia a propus şi ea o plafonare a preţurilor la nivel european la fel ca şi directorul grupului francez de utilităţi Engie.
La începutul acestei luni, directorul general al grupului francez de utilităţi Engie, Catherine MacGregor a spus că este nevoie de un plafon la scara întregii Europe impus preţului gazelor naturale pentru a răspunde la explozia preţurilor şi a ţine sub control volatilitatea preţurilor pe pieţele de gaze şi electricitate.”Nu am mai înregistrat niciodată astfel de nivele”, a spus Catherine MacGregor, referindu-se la maximul istoric de 345 de euro pentru un Megawatt-oră înregistrat de preţul de referinţă la gaze naturale în Europa. „Cred că asta justifică măsura plafonării. Suntem într-o situaţie excepţională”, a adăugat MacGregor.
Franţa a îngheţat preţurile interne la gaze încă de anul trecut prin acordarea de despăgubiri companiilor franceze de gaze care vând la preţuri mai mici decât preţurile spot. Pe baza preţurilor la gaze din ultimele zile, măsura este aşteptată să coste statul 6,4 miliarde de euro în acest an, a spus Le Maire.