Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,3% miercuri dimineaţă.
Indicatorul de referinţă al pieţelor vest-europene este la cel mai ridicat nivel din ultima lună, după ce grupul Alcoa, cel mai mare producător de aluminiu din Statele Unite, a prezentat rezultate care depăşesc estimările pieţei, asigurând un start pozitiv sezonului de raportare financiară de pe Wall Street.
Bursele asiatice, măsurate de indicele MSCI Asia Pacific, au urcat miercuri cu 0,6%.
Rezerva Federală va publica miercuri minuta şedinţei de politică monetară din iunie. Întâlnirea a fost urmată de comentarii din partea preşedintelui băncii centrale americane, Ben Bernanke, care a anunţat că instituţia ar putea reduce începând din acest an programul de stimulare monetară a economiei prin achiziţia de obligaţiuni din piaţă, aflat în prezent la 85 miliarde de dolari pe lună. Totodată, Bernanke a indicat că schema ar putea înceta la jumătatea anului viitor dacă economia SUA va evolua în linie cu prognozele Rezervei Federale.
Creşterea burselor asiatice a fost limitată de un raport al Administraţiei Generale a Vămilor de la Beijing, care a arătat că exporturile Chinei au scăzut cu 3,1% în luna iunie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Media estimărilor analiştilor contactaţi anterior de Bloomberg indica o creştere de 3,7%. Importurile s-au redus cu 0,7%, faţă de o proiecţie medie de plus 6%.