Românii s-au înghesuit la împrumuturi pentru locuință. Rezultate istorice pentru cel mai mare broker de credite. Ce spun specialiștii Kiwi Finance că ne așteaptă anul acesta

KIWI Finance, liderul pietei de brokeraj din România, a încheiat anul 2021 cu un volum de credite intermediate de peste 1,7 miliarde lei (350 milioane euro), în urcare cu 50% faţă de anul anterior şi cu 83% faţă de anul 2019.
Ion Dobreanu - lun, 21 mart. 2022, 16:04
Românii s-au înghesuit la împrumuturi pentru locuință. Rezultate istorice pentru cel mai mare broker de credite. Ce spun specialiștii Kiwi Finance că ne așteaptă anul acesta

Creditul ipotecar standard a fost principalul factor de creştere, consemnând un avans puternic atât ca volum, cu 48% faţă de anul precedent, cât şi ca număr de clienţi, cu 31% peste nivelul din 2020. Comparativ cu anul pre-pandemic 2019, volumul creditelor ipotecare standard practic s-a dublat.

”KIWI Finance, liderul pieţei de brokeraj din România, a încheiat anul 2021 cu un volum de credite intermediate de peste 1,7 miliarde lei (350 milioane euro), în urcare cu 50% faţă de anul anterior şi cu 83% faţă de anul 2019, având ca principal motor de creştere creditarea ipotecară, coroborat cu implementarea şi lansarea primei platforme digitale de brokeraj de credite – eKIWI”, anunţă compania.

În acelaşi timp, cifra de afaceri a ajuns la 39 milioane lei, cu 57% peste nivelul din 2020 şi cu 80% peste anul 2019, iar profitul net a fost de 8 milioane lei, în creştere cu 62% faţă de anul precedent şi cu 83% faţă de anul 2019.

 Anca Bidian, fondatoarea Kiwi Finance, despre ce urmează în 2022: E un an agresat de cîțiva stimuli majori

„2021 a fost cel mai bun an din istoria de 18 ani a companiei. În cei 2 ani de pandemie apetitul şi interesul clienţilor pentru achiziţii imobiliare a crescut foarte mult, pe fondul dobânzilor foarte mici şi al preţurilor atractive, şi s-a concretizat anul trecut prin volume tranzacţionate aproape duble faţă de anul 2019. La aceste creşteri accelerate a contribuit de asemenea implementarea şi lansarea primei platforme digitale de brokeraj – eKIWI, care a adus la o eligibilitate extinsă şi o dublare a eficientei”, a declarat Anca Bidian, CEO KIWI Finance.

Implementarea platformei digitale de brokeraj, cu toate instrumentele de eficientizare în spate, a facilitat, printre altele, agregarea preţurilor din tranzacţiile imobiliare finanţate cu creditele ipotecare intermediate de Kiwi Finance, ceea ce a permis lansarea în ianuarie 2022 a Indexului imobiliar Kiwi Finance – primul indice calculat ca preţ mediu de vânzare pe metru pătrat pe baza tranzacţiilor. Astfel, pe baza Indexului imobiliar, s-a observat că preţul mediu de vânzare pe metru pătrat la nivel naţional a avansat cu aproximativ 13% în 2021, ceea ce înseamnă că influenţa creşterii preţurilor la imobile la creşterea totală a nivelului creditării ipotecare a reprezentat mai puţin de un sfert.

Odată cu lansarea Indexului imobiliar propriu, Kiwi Finance, care a devenit parte a grupului OLX în 2020, a lansat totodată cea mai cuprinzatoare analiză a pieţei imobiliare locale, şi în premieră conceptul „Casa şi banii în acelaşi loc” împreună cu Storia.ro şi OLX Real Estate.

„Vedem deja că acest an este agresat aproape de câţiva stimuli majori: războiul din Ucraina, sancţiunile din Rusia, asaltul inflaţiei, griparea sau stoparea rutelor şi lanţurilor de aprovizionare şi aparenţa deocamdată recalibrare economică. În acest context orice fel de previziune pare lipsită de fundament, dar putem lucra pe câteva scenarii într-o dinamică mare totuşi. În toată această furtună, România are câţiva piloni de stabilitate economică atât în regiune cât şi extins la spaţiul european, ceea ce până acum a însemnat printre altele o creştere a dobânzilor mai lentă decât în regiune şi o stabilitate remarcabilă a cursului de schimb. În acelaşi timp, de la izbucnirea conflictului din Ucraina şi până azi, cererea măsurată de intenţii de cumpărare în scop locativ nu a scăzut pe segmentul clienţilor aflaţi în proces de achiziţie sau a celor care luasera deja decizia de cumpărare. Singurul segment unde am înregistrat scăderi este cel de investiţii în imobiliare, însă acesta are şi cea mai rapidă revenire în piaţă când lucrurile se liniştesc”, a conchis Anca Bidian.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...