Tren rapid Ardeal – Moldova: A fost desemnat câștigătorul pentru studiul de fezabilitate necesar modernizării liniei Pojorâta – Suceava

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat oferta câștigătoare la procedura de licitaţie publică privind elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată Pojorâta – Suceava (subsecțiunea 3 a tronsonului Cluj/Apahida - Suceava), pentru viteza maximă de circulație a trenurilor de călători cu 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă.
Ion Dobreanu - mar, 22 mart. 2022, 15:33
Tren rapid Ardeal - Moldova: A fost desemnat câștigătorul pentru studiul de fezabilitate necesar modernizării liniei Pojorâta - Suceava

Oferta financiară depusă de Asocierea SC BAICONS IMPEX SRL – SC ISPCF SA, în valoare de 37,5 milioane lei fără TVA, a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe subsecțiunea 3 Pojorâta – Suceava, în lungime de 85 km, au drept scop identificarea soluției optime din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, al impactului asupra mediului și al schimbărilor climatice.

Sursa de finanţare este asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă, iar restul sumei va fi suportat de la Bugetul de Stat. Durata de realizara contractului este de 23 de luni.

Obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între Pojorâta și Suceava, pentru integrarea unui transport durabil între regiunea Centrală și Nord-Estică a țării, asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor traversate, îmbunătățirea competitivității economice a României și asigurarea condițiilor necesare pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate pe rețeaua TEN-T.

De asemenea, contractul prevede și atingerea unor importante obiective specifice, printre care menționăm:
►creșterea vitezei de circulație și, implicit, reducerea duratei de călătorie pe subsecțiunea analizată și pe întreaga secțiune Apahida – Suceava;
►îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu cerințele europene.
►creșterea numărului de călători, inclusiv a numărului de turiști, precum și a volumului de mărfuri transporte la nivel intern și international.

Te-ar mai putea interesa și
CFR Călători introduce noi trenuri pentru călătorii afectați de închiderea drumului de pe Valea Oltului și crește capacitatea de transport a celor deja programate
CFR Călători introduce noi trenuri pentru călătorii afectați de închiderea drumului de pe Valea Oltului și crește ...
CFR Călători a anunțat astăzi că va opera modificări în privința trenurilor pe care le operează pe tronsonul Râmnicu Vâlcea - Lotru - Sibiu în perioada 8.07. - 9.08, ca urmare a......
Washingtonul evită să se angajeze că va susține procesul ireversibil de aderare a Ucrainei la NATO, așa cum a cerut Kievul. Administrația americană preferă o formulare mai puțin categorică
Washingtonul evită să se angajeze că va susține procesul ireversibil de aderare a Ucrainei la NATO, așa cum a cerut ...
Statele Unite ale Americii au promis vineri că summitul NATO de săptămâna viitoare de la Washington se va încheia cu ...
Noul premier britanic Keir Starmer confirmă că va renunța la proiectul de expulzare în Rwanda a migranților ilegali
Noul premier britanic Keir Starmer confirmă că va renunța la proiectul de expulzare în Rwanda a migranților ilegali
Noul prim-ministru al Regatului Unit, Keir Starmer, a confirmat sâmbătă că nu este dispus să continue proiectul precedentului ...
Cum se apără Musk într-un proces de fraudă intentat de mai mulți foști acționari ai Twitter? Spune că greșit pentru că n-a înțeles regulile
Cum se apără Musk într-un proces de fraudă intentat de mai mulți foști acționari ai Twitter? Spune că greșit pentru ...
Miliardarul Elon Musk respinge acuzațiile intentate într-un proces de mai mulți foști acționari ai platformei Twitter, ...