Update: Incendiu puternic la centrul comercial Prosper din Bucureşti. Un bloc din apropiere a fost evacuat

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a afirmat, marţi, că incendiul de la centrul comercial din Bucureşti este în curs de localizare şi nu sunt anunţate victime. Directorul general al Autorităţii Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, a afirmat că viteza vântului este în diminuare.
Ion Dobreanu - mar, 22 mart. 2022, 17:58
Update: Incendiu puternic la centrul comercial Prosper din Bucureşti. Un bloc din apropiere a fost evacuat

”Potrivit datelor din teren (…) incendiul este în curs de localizare”, a declarat, marţi, Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă. Sursa citată a precizat că au fost emise alerte pentru locuitorii din zonă, astfel încât să fie protejaţi. ”Vestea bune este că nu sunt raportate victime, salvatorii sunt în plină acţiune, iar incendiul este deja localizat”, a mai afirmat Cărbunaru. Directorul general al Autorităţii Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, a afirmat că viteza vântului este în diminuare, de la 40-45 de km/h la 20-25 de km/h, ceea ce va face ca norul de fum provenit de la incendiu să se disperseze şi să se îndrepte spre sud-vest, relatează RomaniaTV.net.

„Aceasta însemând posibilitatea ca, mai ales că incendiul a fost localizat, să nu avem o extindere în următoarele ore şi luând în considerare şi conexiunea cu condiţiile meteorologice care ar fi putut să favorizeze”, a declarat directorul ANM.
Reprezentanţii IS

Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat marti, la Antena 3, că magazinul Prosper din Sectorul 5 care a luat foc riscă să se prăbușească.

„Riscul de propagare e aproape de zero”, a afirmat Arafat. „Victime nu avem, însa fiind structura metalica e un risc de prabusire si pompierii au fost atenti si au lucrat mai defensiv”, a adăugat acesta. Pompierii vor continua sa intervina „pana lichideaza incediul si ne asiguram ca zona este in siguranta”, a precizat seful DSU. „Recomandam oamenilor sa ocoloseasca zona si cei expusi fumului sa inchida geamurile”, a mai spus Arafat.U au transmis că, în acest moment intervin 27 autospeciale de stingere, 6 autoscări, 2 descarcerare şi 8 ambulante.

Incendiul de la magazinul Prosper din Calea 13 Septembrie a fost localizat, marţi, de pompierii bucureşteni, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Focul a cuprins întregul imobil, pe o suprafaţă totală de aproximativ 1.200 de metri pătraţi.

Pentru stingerea incendiului acţionează 27 de autospeciale de stingere, şase autoscări şi două autospeciale de descarcerare, în timp ce opt ambulanţe au fost trimise la locul incendiului.

Pompierii au acţionat pentru evacuarea persoanelor. Nu sunt raportate victime.

Știrea inițială

Un incendiu puternic a izbucnit marţi la centrul comercial Prosper din Sectorul 5 al capitalei. Pompierii evacuează clădirea. De asemenea, a fost transmis mesaj Ro-Alert pentru locuitorii din zona incendiului.

Incendiu puternic la centrul comercial Prosper din Bucureşti. Ard acoperişul şi faţada centrului comercial situat în Calea 13 Septembrie din Bucureşti, relatează RomaniaTv.net.

Pompierii ISU Bucureşti au intervenit cu 11 autospeciale de stingere, patru autoscări şi două autospeciale SMURD. Incendiulul de la centrul comercial Prosper se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 800 mp. Potrivit ISU Bucureşti, nu sunt raportate victime. Angajaţii şi clienţii centrului comercial au fost evacuaţi.

De asemenea, au fost evacuaţi şi locuitorii unui bloc din apropierea centrului comercial Prosper.

În zonă sunt degajari mari de fum influenţate şi de vântul care suflă cu putere în Bucureşti. Locuitorii sunt sfătuiţi să închidă ferestrele locuinţelor. A fost transmis mesaj Ro-Alert.

 

Te-ar mai putea interesa și
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul lunii viitoare, au anunţat vineri sindicatele, după ce nu s-a ajuns......
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...