Graphein a încheiat 2021 cu afaceri în creștere de 37%. Pentru acest an, compania românească estimează venituri de patru milioane de euro

Graphein, o companie de topografie şi scanare 3D pentru proiecte de clădiri și infrastructură publică, a înregistrat în anul 2021 o creștere cifrei de afaceri de 37% față de 2020. Pentru acest an, estimările arată o creștere și mai mare, la afaceri de patru milioane de euro.
Andrada Ghira - mie, 23 mart. 2022, 13:00
Graphein a încheiat 2021 cu afaceri în creștere de 37%. Pentru acest an, compania românească estimează venituri de patru milioane de euro

Graphein a înregistrat anul trecut o creștere a cifrei de afaeri de 1,25 milioane de euro, în contextul în care au crescut solicitările pentru serviciile de asistență topografică pentru proiectele de infrastructură. De asemenea, serviciile oferite pentru export în proiecte internaționale din Olanda și Germania au ajuns la 10% din cifra de afaceri din anul 2021.

Creșterea cifrei de afaceri a fost generată de proiectele internaționale în creștere, cererea nouă pentru servicii de scanare 3D și transformarea datelor în digital twins, realizată cu ajutorul dronelor și scanerelor 3D și extinderea cu birouri sau francize la nivel național. În anul 2021, Graphein a dezvoltat componenta de franciză, iar la Iaşi, Baia Mare şi Cluj compania are deja primii parteneri francizați.

Portofoliul de clienți s-a mărit cu 35% și a ajuns la 201 în prezent, față de 148 clienți la finele lui 2020.

“Preconizăm o creștere semnificativă datorită dezvoltării businessului Autodesk și avantajului de a putea face servicii integrate. Există un potențial imens dacă statul român se ține de promisiune și alocarea fondurilor nerambursabile pentru digitalizarea afacerii acordate prin PNRR va începe în prima jumătate a anului. Creșterea din construcții vine din dezvoltarea noilor proiecte de infrastructură. Majoritatea antreprenorilor generali mari fac investiții în utilaje și sisteme pentru infrastructură,” a declarat Eugen Ursu, fondator și CEO Graphein.

Graphein se uită și la noi achiziții

Compania Graphein a înregistrat o creștere de 100% pentru serviciile de scanare 3D datorită solicitărilor pentru scanarea 3D a clădirilor de patrimoniu și scanarea 3D folosită din ce în ce mai mult de dezvoltatorii imobiliari, arhitecții și proiectanții care aleg să folosească standardul BIM. Un plus a venit și din achiziția diviziei Autodesk din noiembrie 2021. Graphein a cumpărat de la Dendrio Solutions, integrator IT&C, parte din Bittnet Group, divizia de business Autodesk, pentru 2,2 milioane de lei.

Fondatorii Graphein își propun, de asemenea, și alte tranzacții M&A care să aducă în portofoliul companiei servicii și produse complementare în piața din România. Proiectele BIM (Building Information Modeling) vor lua amploare în piața construcțiilor. Dezvoltatorii au cel puțin un proiect pilot sau deja implementează proiecte în BIM. Vom vedea mai multe proiecte publice – private. Cel puțin la București pare o deschidere din partea Primăriei Capitalei și a dezvoltatorilor pentru dezvoltarea infrastructurii.

Graphein a fost fondată de Eugen Ursu și Andrei Şueran în anul 2014 și oferă servicii de topografie inginerească, asistență topografică pentru infrastructură, cadastru și intabulare, scanare 3D, măsurători BOMA și pentru urmărirea comportării în timp a construcțiilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...