Cele două Corei vor relua negocierile privind complexul Kaesong pe 15 iulie – presă

Cele două Corei au negociat miercuri, fără rezultat, redeschiderea complexului industrial Kaesong, închis din aprilie pe fondul tensiunilor puternice între Seul şi Phenian, relatează AFP.
Economica.net - joi, 11 iul. 2013, 04:33
Cele două Corei vor relua negocierile privind complexul Kaesong pe 15 iulie - presă

Tratativele vor fi reluate pe 15 iulie, a anunţat şeful delegaţiei sud-coreene, după patru ore de negocieri.

„Nordul şi Sudul au convenit că acest complex ar trebui să-şi continue existenţa şi să se dezvolte”, a declarat Suh Ho.

„Noi am discutat despre faptul că trei luni de suspendare nu ar trebui să se repete după redeschidere. La întâlnirea viitoare noi vom continua dezbaterile”, a adăugat el.

Coreea de Nord şi cea de Sud vor să redeschidă complexul industrial Kaesong, foarte important atât pentru economia nord-coreeană, cât şi pentru companiile sud-coreene care au pierdut sute de milioane de dolari după plecarea muncitorilor nord-coreeni.

Un convoi care transporta aproximativ 130 de delegaţi şi şefi ai întreprinderilor sud-coreene a traversat miercuri dimineaţa „zona demilitarizată” (DMZ), un zid de sârmă ghimpată şi mine amplasate după sfârşitul Războiului din Coreea (1950-1953), care desparte Nordul comunist de Sudul capitalist.

Maşinile au fost identificate prin drapelele roşii, adoptate printr-o înţelegere mai veche, cu scopul de a evita incidentele frontaliere.

Complexul industrial Kaesong, amplasat pe teritoriul nord-coreean, la zece kilometri distanţă de frontieră, este un adevărat stup în care activau zilnic peste 50.000 de persoane.

Kaesong a devenit sinistru: luminile nu mai funcţionează, iar magazinele şi uzinele au fost închise.

Blocul de 15 etaje, unde au loc discuţiile, este neîngrijit şi înconjurat de buruieni.

Şeful delegaţiei nord-coreene s-a întors de la întâlnire pesimist. „Eu sunt foarte îngrijorat de starea utilajelor industriale”, a afirmat Pak Shol-Su.

În afară de compensaţia pentru veniturile pierdute de către companii, Seul cere un angajament din partea Coreei de Nord, conform căruia aceasta se obligă pe viitor să nu ia unilateral decizia de a închide complexul.

„Noi nu acceptăm să revenim la condiţiile care existau înainte de criză”, a avertizat purtătorul de cuvânt al Ministerul Unificării Naţionale, Kim Hyung-Suk.

Aceste condiţii nu sunt acceptate de către Coreea de Nord, fiind considerate drept o recunoaştere a responsabilităţii, în timp ce Phenianul a acuzat Seulul şi Washingtonul pentru declanşarea tensiunilor recente.

Douăzeci de sud-coreeni au sosit marţi la Kaesong pentru a pregăti reluarea activităţii în complexul industrial, iar zeci de şefi ai întreprinderilor au vizitat miercuri Kaesong cu scopul de a inspecta instalaţiile.

Discuţiile de la sfârşitul săptămânii au marcat „un prim pas, dar partea dificilă începe abia acum”, a subliniat un oficial al Ministerului pentru Unificare al Coreei de Sud.

Negocierile dintre cele două state au fost reluate după mai multe luni de tensiune şi ameninţări din partea Coreei de Nord, a cărei economie suferă ca urmare a sancţiunilor impuse de către Naţiunile Unite, din cauza unui test nuclear din februarie.

Coreea de Nord, invocând ostilitatea Sudului faţă de locaţie, a retras pe 8 aprilie 53.000 de angajaţi ai săi din 123 de uzine situate în complexul industrial.

Daunele rezultate după trei luni de suspendare a activităţii în Kaesong sunt estimate la un miliard de dolari, potrivit ultimelor date oferite în iunie de către Seul.

Complexul a fost creat în urma „diplomaţiei razei de soare” a Coreei de Sud, practicată în perioada 1998-2008, cu scopul de a încuraja contacte între cele două ţări surori şi inamice care se află, în mod teoretic, în conflict, având vedere că Războiul Coreei (1950-1953) s-a încheiat cu un armistiţiu, ci nu cu un tratat de pace.

Ostracizată de naţiuni, lipsită de compromis în ce priveşte oprirea experimentelor sale nucleare şi balistice, cerute de Occidentali, Coreea de Nord încearcă de mai multă săptămâni să revină în jocul diplomatic pentru a obţine un ajutor financiar şi alimentar, potrivit experţilor.

Phenianul le-a propus Statelor Unite să înceapă negocierile directe, dar Washingtonul a numit aceaste „acţiuni” necondiţionate şi concrete faţă de programul său nuclear.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...