Scandalul evaziunii din asigurări: 10 angajaţi BCR Asigurări de Viaţă au fost reţinuţi

Un număr de 18 persoane, între care zece angajaţi ai BCR Asigurări de Viaţă, au fost reţinute în cazul de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la şase milioane de euro pentru o perioadă de şapte luni, urmând ca joi să fie duse în instanţă cu propunerea de arestare preventivă.
Economica.net - joi, 11 iul. 2013, 07:38
Scandalul evaziunii din asigurări: 10 angajaţi BCR Asigurări de Viaţă au fost reţinuţi

Şeful DIICOT Mureş, Alin Lazăr, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că în urma audierilor care au avut loc în ultimele două zile s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore în cazul a 18 persoane, zece dintre acestea fiind angajate la BCR Asigurări de Viaţă.

Potrivit lui Lazăr, în cazul tuturor celor 18 persoane a fost formulată propunere de arestare preventivă, care va fi judecată la Tribunalul Mureş joi după- amiază.

De asemenea, procurorii au decis instituirea sechestrului pe conturile a zeci de firme din cele 112 implicate în acest caz de evaziune fiscală.

Un număr de 166 de percheziţii au avut loc, marţi, în Bucureşti şi în 26 de judeţe, la locuinţe şi la sediile a 112 firme, precum şi la sediile unor filiale ale BCR Asigurări de Viaţă, pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la şase milioane de euro.

Surse din rândul anchetatorilor afirmau că nouă filiale ale BCR Asigurări de Viaţă au fost percheziţionate marţi de procurorii DIICOT şi de poliţişti, fiind ridicaţi, în baza unor mandate de aducere, 21 de funcţionari, dintre care cinci cu funcţii de conducere, respectiv un director din Bucureşti şi patru directori zonali.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii fac cercetări faţă de persoane cu atribuţii de conducere şi angajaţi ai unei societăţi de asigurări, precum şi faţă de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, care sunt suspectaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor importante beneficii financiare, prin sustragerea de la plata taxelor şi a impozitelor aferente unor drepturi salariale.

Conform sursei citate, modul de operare este unul inedit, constând în acordarea disimulată a unei părţi din drepturile salariale lunare, iniţial prin încheierea de către angajator a unei poliţe formale de asigurare de viaţă colectivă cu operatorul de asigurări, achitarea contravalorii poliţelor de asigurare de către angajator, respectiv a primelor lunare aferente clauzei EB (economisire-beneficii), urmate imediat, în cursul aceleiaşi zile sau în ziua următoare, de „răscumpărarea clauzei suplimentare” şi, implicit, plata cuantumului primelor de asigurare de către asigurător direct în conturile angajaţilor – beneficiarii de fapt ai respectivelor contracte de asigurare, care primeau aceste plăţi ca fiind parte din veniturile salariale.

După reţinerea unui comision de aproximativ 10% din valoarea primei, primele de asigurare erau returnate în conturile angajaţilor, cu o frecvenţă lunară, sub formă de răscumpărare, aceasta reprezentând de fapt o formă mascată de plată a drepturilor salariale şi în acelaşi timp o modalitate de sustragere de la plata contribuţiilor aferente salariilor acordate.

Astfel, prin această metodă, salariaţii primeau o parte din indemnizaţia lunară cu eludarea plăţii taxelor aferente acestor drepturi salariale, costul pentru angajator reprezentându-l doar comisionul de 10% către asigurator.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la şase milioane de euro, aferent unei activităţii infracţionale desfăşurate pe o perioadă de şapte luni, perioada de săvârşire a infracţiunilor fiind însă mult mai mare, respectiv din 2009, precizau procurorii DIICOT.

Într-un comunicat transmis marţi, BCR Asigurări de Viaţă afirma că asigurătorul a predat DIICOT Târgu Mureş înscrisuri şi informaţii în cadrul investigaţiei, că sprijină această acţiune şi cooperează cu reprezentanţii instituţiei, precizând că „niciun membru al conducerii societăţii nu a fost vizat de acţiunea desfăşurată”.

De asemenea, se mai spune în comunicatul BCR Asigurări de Viaţă, compania prezumă faptul că modul de lucru al angajaţilor şi partenerilor săi contractuali este deplin legal până la proba contrarie, motiv pentru care îşi exprimă sprijinul şi faţă de aceştia.

BCR Asigurări de Viaţă este unul dintre primii trei jucători pe piaţa de profil după nivelul primelor subscrise în 2012, care au atins 425,2 milioane de lei, potrivit datelor companiei.

Compania este membră a grupului financiar Vienna Insurance Group (Austria), care mai deţine pe piaţa locală Asirom şi Omniasig (fosta BCR Asigurări).

Acţionarii asigurătorului român sunt Vienna Insurance Group AG – 91,31%, Banca Comercială Română – 5,41% şi mai multe persoane fizice – 3,28%.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria prelucrătoare, precum fabrici noi, extinderea capacităţilor de......
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...