Rusia va decide săptămâna viitoare soarta fabricii Renault din Moscova

Autorităţile ruse vor decide până la finalul săptămânii viitoare cum vor folosi fabrica Renault din Moscova, a anunţat joi Ministerul Comerţului şi Industriei, după ce producătorul auto a informat că suspendă operaţiunile în această ţară, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 24 mart. 2022, 15:06
Rusia va decide săptămâna viitoare soarta fabricii Renault din Moscova

Renault, cel mai mare jucător pe piaţa auto rusă, a anunţat miercuri, după reuniunea Consiliul de Administraţie, că „activităţile fabricii Renault din Moscova sunt suspendate din această zi”. Această fabrică produce SUV-uri Duster, Kaptur, Arkana şi Nissan Terrano. De asemenea, „grupul evaluează posibilele opţiuni privind participaţia sa în AvtoVAZ”, deţinută în proporţie de 69% de Renault de la sfârşitul anului 2016 şi lider pe piaţa rusă cu marca Lada, se mai arată în comunicatul de presă difuzat miercuri de Renault.

Comentariile autorităţilor ruse privind viitorul fabricii vin după ce Kremlinul a sugerat că ar putea naţionaliza activele firmelor străine care părăsesc ţara.

„Ministerul Comerţului şi Industriei va discuta perspectivele dezvoltării fabricii Renault din Rusia cu Guvernul de la Moscova. Soluţiile comune vor fi anunţate până la finalul săptămânii viitoare”, a informat într-un comunicat instituţia. De asemenea, „Ministerul Comerţului şi Industriei este în contact constant cu conducerile Avtovaz şi Renault”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Renault nu au fost imediat disponibili pentru comentarii.

Săptămâna aceasta, Avtovaz, care este controlat de Renault şi produce maşini sub brandurile Lada şi Renault, a oprit parţial producţia la fabricile sale din Togliatti şi Izhevsk, din cauza deficitului de componente electronice.

Ministerul Comerţului şi Industriei a precizat că va face tot ce este necesar pentru reluarea operaţiunilor la liniile de asamblare ale Avtovaz, inclusiv crearea unor stocuri de componente.

De la lansarea invaziei în 24 februarie, peste 400 de companii s-au retras din Rusia, lăsând în urmă active de miliarde de dolari.

Companiile franceze, inclusiv producătorul auto Renault şi retailerul Auchan, trebuie să iasă de pe piaţa rusă, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Renault, Auchan, Leroy Merlin trebuie să înceteze să mai fie sponsori ai maşinii ruse de război, să oprească finanţarea uciderii copiilor şi a femeilor şi a violurilor. Companiile franceze trebuie să iasă de pe piaţa rusă”, le-a spus Zelenski parlamentarilor francezi.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...