Transilvania Leasing vrea să emită obligaţiuni de 10 – 12 milioane euro în cel mult un an

 Transilvania Leasing, prima societate de profil cotată pe sistemul alternativ de tranzacţionare al BVB, vrea să emită în cel mult un an obligaţiuni în valoare de 10 - 12 milioane de euro, printr-o ofertă adresată doar investitorilor calificaţi, potrivit directorului general al firmei, Ioan Manea.
Economica.net - joi, 11 iul. 2013, 10:15
Transilvania Leasing vrea să emită obligaţiuni de 10 - 12 milioane euro în cel mult un an

„Este prematur să spunem acum o valoare (…). De exemplu 10 milioane. Avem un capital undeva de 12 milioane de euro şi am dori să luăm încă pe atât, sub formă de obligaţiuni, în prima fază”, a declarat Manea, prezent la deschiderea şedinţei de joi a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), cu ocazia intării acţiunilor Transilvania Leasing pe ATS.

El a menţionat că pe termen de 2 – 3 ani firma intenţionează să deruleze şi o ofertă publică de vânzare de acţiuni noi şi să se listeze pe piaţa reglementată a BVB, „în funcţie de evoluţia cotaţiilor pe piaţa de capital”.

Transilvania Leasing (TSLA) a înregistrat anul trecut un profit de 1,8 milioane lei (421.000 de lei), în scădere cu aproape o treime faţă de câştigul din 2011, de 2,4 milioane lei.

Veniturile au coborât cu 19%, la 18,2 milioane lei (4,1 milioane euro), iar cheltuielile au scăzut cu 13%, la 16,1 milioane lei (3,6 milioane euro). În precedentul exerciţiu financiar, firma a consemnat venituri de 21,7 milioane lei şi cheltuieli de 18,5 milioane lei.

Profitul net estimat pentru acest an ar urma să fie de 1,8 milioane lei, în condiţiile scăderii veniturilor cu aproape 10%, la 16,6 milioane lei, şi a unor cheltuieli de 14,4 milioane lei, cu aproape 11% sub cele din 2012, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli.

La finele anului trecut, Transilvania Leasing avea o expunere brută de 53 milioane lei, cu 3% peste cea din 2011, de 51,4 milioane lei. Cele mai mari ponderi în structura creditelor sunt cele cu garanţie imobiliară (55,4%) şi leasingul financiar (33,5%).

Firma are un capital social de 51,5 milioane lei, divizat în 515,6 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei.

Potrivit directorului general, Transilvania Leasing are aproximativ 100 de acţionari. Firma este controlată de SIF Transilvania (SIF3), care deţine 64,32% din acţiuni, iar în acţionariat se mai regăsesc SIF Muntenia (24,72%) şi SIF Oltenia (4,03%).

În prima parte a şedinţei bursiere de joi au fost realizate cinci tranzacţii cu acţiunile Transilvania Leasing, în valoare cumulată de 692 de lei, iar ultimul transfer a fost realizat la 0,12 lei/titlu. La acest preţ, capitalizarea firmei este de 61,9 milioane lei (14 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 de cetăţeni, adică 23,29% din numărul celor înscrişi în listele......
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...