Magistrala 4 de metrou: Tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul va fi scos la licitație după obținerea acordului de mediu

Licitația pentru lucrările de structură la tronsonul Gara de Nord - Gara Progresul va fi demarată după obținerea acordului de mediu, anunță Metrorex. Secțiunea sudică a Magistralei 4 de metrou va fi finanțată parțial prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Anemona Andone - joi, 24 mart. 2022, 22:17
Magistrala 4 de metrou: Tronsonul Gara de Nord - Gara Progresul va fi scos la licitație după obținerea acordului de mediu

„La acest moment se parcurg etapele procedurale în relația cu Primăria Municipiului București și Consiliul Județean Ilfov, în vederea definitivării documentelor necesare obținerii Avizului de mediu”, se arată într-o prezentare a Metrorex din cadrul evenimentului Zilele Feroviare, publicată pe forumul Metrou Ușor.

Studiul de fezabilitate pentru acest tronson din M4 a fost avizat în anul 2020 de Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe, condiționat de obținerea Acordului de mediu.

„Metrorex beneficiază de sprijinul experților Jaspers și BEI – PASSA, pentru elaborarea documentației de atribuire pentru proiectare și execuție lucrări și a documentației de finanțare”, precizează reprezentanții administratorului rețelei subterane de transport public.

14 stații de metrou, 1 depou, 15 trenuri

Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, din cadrul Consiliului Județean Ilfov, a avizat documentația de urbanism privind extinderea Magistralei de metrou M4 către localitatea Jilava, a anunțat în octombrie 2021 Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov.

Potrivit lui, linia de metrou M4 va tranzita sectoarele 1, 4 și 5 din Capitală, iar pe teritoriul comunei Jilava vor fi amplasate următoarele obiective:
  • interstația Giurgiului – Gara Progresul
  • stația Gara Progresul
  • interstația Gara Progresul – depoul Progresul
  • depoul Progresul

De asemenea, va fi construit și un Park&Ride, cu o capacitate de peste 180 de locuri de parcare.

Magistrala 4 tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul va avea un traseu de aproape 12 km,  un depou (Progresul) și 13 staţii + 1 existentă: Gara de Nord, Știrbei Vodă, BP Hașdeu, Uranus, George Rozorea, Chirigiu, Filaret, Eroii Revoluției 2, George Bacovia, Toporași, Nicolae Cajal, Luică, Giurgiului, Gara Progresul.

Tot în cadrul proiectului vor fi achiziţionate 15 trenuri, astfel încât capacitatea de transport să poată deservi 50.000 călători pe oră şi sens.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 8,55 miliarde de lei, iar durata de execuţie este de 60 de luni (5 ani).

magistrala 4

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...