Primăria Capitalei blochează ieşirea din insolvenţă a Elcen, iar compania poate intra în faliment – administrator judiciar

Primăria Capitalei blochează ieşirea din insolvenţă a Elcen iar compania poate intra în faliment, în timp ce pierderea bonusului de cogenerare poate scumpi facturile bucureştenilor cu 80 milioane lei/lună, avertizează Sierra Quadrant, administratorul judiciar al societăţii.
AGERPRES - vin, 25 mart. 2022, 09:28
Primăria Capitalei blochează ieşirea din insolvenţă a Elcen, iar compania poate intra în faliment - administrator judiciar

„Nici eu şi nici colegii mei nu ne-am aşteptat ca cele mai mari piedici în finalizarea procedurii de ieşire din insolvenţă să vină din partea dlui primar Nicuşor Dan şi nici ca acesta să manifeste o asemenea lipsă de preocupare pentru soarta sistemului de încălzire şi alimentare cu apă caldă a Capitalei. Muncim de ani de zile ca să punem pe picioare Elcen şi am reuşit acest lucru, în ciuda tuturor piedicilor pe care le-am întâmpinat de la autorităţi de la început. Cu toţii aşteptam decizia judecătorului de confirmare a ieşirii din insolvenţă, după ce am achitat absolut toate creanţele şi n-am avut obiecţii de la niciun creditor. Şi ne-am trezit cu această contestaţie venită pe ultima sută de metri prin care Primăria efectiv distruge tot ce-am construit împreună cu echipa de la Elcen”, susţine Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

Acesta menţionează faptul că primarul Nicuşor Dan „a acţionat din nou într-o manieră complet neprofesionistă”, iar senzaţia este că s-a „urmărit cu rea voinţă să facă orice pentru a duce Elcen în faliment”.

„Cel mai indignat sunt de faptul că, subliniez acest lucru, primarul Nicuşor Dan a acţionat din nou într-o manieră complet neprofesionistă. Nu pot scăpa de senzaţia că parcă au urmărit cu rea voinţă să facă orice pentru a duce Elcen în faliment. Cum îşi poate explica cineva faptul că PMB anunţă intenţia de achiziţie, noi ne apucăm de lucru, actualizăm valoarea de evaluare a patrimoniului Elcen cu noi costuri, facem chiar şi testul creditorului privat prudent, şi ne trezim că, exact în momentul în care puteau să facă dovada sursei de finanţare şi să preia Elcen, pur şi simplu nu mai răspund la adresele noastre oficiale? Şi, după acest comportament inexplicabil ne trezim că ne blochează şi ieşirea din insolvenţă, ei având în continuare facturi neplătite către Elcen”, a explicat Neacşu.

Conform administratorului judiciar al Elcen, Primăria Municipiului Bucureşti a contestat în instanţă raportul Sierra Quadrant prin care a fost constatată achitarea integrală a creanţelor istorice şi curente scadente şi care urma să conducă la o sentinţă de încheiere a procedurii de ieşire din insolvenţă.

„Acţiunea PMB anulează de facto ieşirea din insolvenţă ceea ce înseamnă că ELCEN va pierde bonusul de cogenerare în valoare de 80 milioane de lei/lună până la finalizarea procedurii, iar dificultăţile financiare redevin o certitudine. Decizia primarului Nicuşor Dan de a bloca ieşirea din insolvenţă a Elcen este cu atât mai surprinzătoare cu cât aceasta survine la scurt timp după ce PMB a blocat de asemenea realizarea Sistemului de Alimentare Centralizat cu Energie Termică (SACET) prin refuzul de a finaliza achiziţia Elcen, după ce îşi exprimase oficial intenţia de achiziţie. Totodată, apreciem ca fiind extrem de relevant motivul care stă la baza contestaţiei, respectiv o presupusă creanţă a ELCEN către PMB care a fost în două rânduri invalidată de instanţa de judecată”, notează sursa citată.

Reprezentanţii Sierra Quadrant susţin că lipsa bonusului de cogenerare, în valoare de 80 milioane de lei/lună, care era condiţionat de ieşirea din insolvenţă până la 1 aprilie 2022, înseamnă automat o scumpire a facturilor plătite de către bucureşteni cu aceeaşi sumă, în lipsa unei subvenţii egale ca valoare acordată de PMB acestora.

„În cazul în care PMB nu va transfera costul către consumatorul final şi nici nu va subvenţiona acest cost, alegând varianta acumulării de datorii, dificultăţile financiare ale Elcen pot duce inclusiv la faliment. Începând cu modalitatea prin care PMB a decis să iasă din negocierile pentru achiziţia Elcen, respectiv prin întreruperea abruptă a comunicărilor oficiale exact înainte de finalizare şi fără a invoca vreun motiv, continuând cu această ultimă acţiune care se bazează pe un raţionament juridic invalidat deja de judecător, apreciem că a venit momentul să solicităm conducerii Primăriei explicaţii oficiale şi mai ales publice legate de motivele reale care stau în spatele acestor acţiuni”, se precizează în comunicat.

În data de 10 februarie 2022, Sierra Quadrant, administratorul judiciar al Elcen, a dispus achitarea integrală a sumelor de bani datorate creditorilor companiei. Măsura vine la două zile după ce Sierra Quadrant a supus la vot în adunarea creditorilor ieşirea din insolvenţă a Elcen, ca urmare a tergiversării de către Primăria Municipiului Bucureşti a procedurii transferului de afacere.

Ieşirea din dificultate financiară a Elcen face posibilă accesarea fondurilor externe nerambursabile de la Uniunea Europeană sau a creditelor bancare pentru modernizarea centralelor termoelectrice pe care le deţine, în conformitate cu normele europene şi naţionale privind protecţia mediului.

Realizarea investiţiilor creează contextul favorabil pentru respectarea criteriilor de eficienţă energetică, asigurarea continuităţii furnizării agentului termic necesar pentru distribuţia apei calde şi a căldurii către locuitorii capitalei racordaţi la sistemul centralizat de încălzire şi asigurarea energiei electrice esenţiale pentru Bucureşti şi sistemul energetic naţional.

Electrocentrale Bucureşti a intrat în procedură de insolvenţă în 2016, având la bază un program coerent de reorganizare în care se urmăreşte cu prioritate eficientizarea activităţii societăţii, în scopul îmbunătăţirii situaţiei financiare.

Planul de reorganizare a societăţii, în vederea eficientizării activităţii, a fost depus în anul 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...