Falimentul City Insurance aduce noi surprize, mai ales pe RCA. Brokerii mari au crescut masiv, iar top 10 se schimbă substanțial, după ani de zile

Prăbușirea City Insurance, în luna septembrie a anului trecut, a adus schimbări importante și în activitatea brokerilor de asigurare, care au ajuns să intermedieze aproape tot ce înseamnă vânzări de RCA. Clasamentul celor mai mari brokeri se schimbă pentru prima dată după ani de zile.
Ion Dobreanu - Dum, 27 mart. 2022, 21:34
Falimentul City Insurance aduce noi surprize, mai ales pe RCA. Brokerii mari au crescut masiv, iar top 10 se schimbă substanțial, după ani de zile

Cei mai mari zece brokeri de asigurări din România au intermediat, anul trecut, prime brute care se apropie de 5 miliarde de lei, după o creștere medie de aproximativ 21% față de 2020, arată calculele Economica. Dacă luăm în considerare doar activitatea brokerilor care vând predominant RCA, adică 7 din top 1o, creșterile de vânzări sunt chiar mai mari, undeva peste 27%, în timp ce la nivel de top 3 brokeri de retail, creșterea sare de 30%. Altfel spus, a fost un an  bun pentru brokeri, cel puțin în privința primelor intermediate, în ciuda falimentului City Insurance. Așa cum spuneam și mai sus, topul intermediarialilor este dominat de brokerii de rețea, care vând în proporție covârșitoare RCA, dar aceasta nu este o surpriză.

În trimestrul 4 al anului trecut, brokerii de top au crescut cu 33% față de trimestrul 3, cu 12 puncte procentuale mai mult decât media anuală, ceea ce arată că ultima parte a anului (cea fără City) a tras în sus rezultatele pentru tot anul. RCA rămâne principala sursă de vânzări și de venituri pentru brokeri, cu o pondere medie de aproape 59%. Dacă luăm în considerare doar cei 7 intermediari independenti, care nu aparțin de o multinațională, ponderea RCA este de aproape 76%, cu un minim de 55% în cazul Millenium Broker și un maxim de aproape 89% în cazul DAW Management.

În ceea ce privește veniturile, brokerii mari au înregistrat de asemenea creșteri, marcând un comision mediu de circa 17% per ansamblu, conform calculelor noastre, cu un maxim de 19% în cazul Porsche Broker (broker intern al cunoscutului dealer de automobile) și un minim de 13% în cazul Marsh România (subsidiară a celui mai mare broker din lume). Au mai ieșit din medie Safety Broker și Unicredit Broker (broker intern al grupului financiar cu același nume), cu 18%. Restul din top 10 au stat în media de 17%. În aceste condiții, brokerii de top au încasat, în 2021, comisioane totale de 762 de milioane de lei, topul veniturilor urmând aproape identic topul primelor brute, cu excepția Marsh România, care se plasează mai jos din cauza comisionului mult sub medie.

 

Marsh, subsidiara liderului mondial și lider tradițional în România, pică pe 3 la vânzări și pe 5 la venituri, în premieră. Transilvania Broker, singurul intermediar listat la Bursă, mai pierde o poziție și ajunge pe 5 la vânzări

 

Creșterile din RCA și-au spus cuvântul în 2021, iar Marsh România, subsidiară a liderului mondial în domeniu și broker care are un portofoliu redus de RCA, cade în premieră pe poziția a treia în clasament. În topul veniturilor, Marsh este abia pe 5. A depășit-o, după o creștere de 33% pe tot anul și de peste 37% în ultimul trimestru, Destine Broker, care vine pe doi în clasament, dar la o distanță semnificativă de liderul Safety Broker. Pe patru se plasează Inter Broker, după o creștere de 32% anualizată și aproape 40% în ultimul trimestru, iar pe cinci cade Transilvania Broker, singurul broker listat la Bursă. TBK a crescut cu aproape 29% pe tot anul și cu 36% doar în T4. Pe șase vine DAW Management, urmat de Campion. Pe 8 este brokerul intern al grupului Unicredit, care a marcat o creștere uriașă în ultima parte a anului, adică 30% față de sub 3% cât a fost creșterea an la an. Millenium Broker este pe 9, după o creștere de 25% la an și 31% la T4, iar Porsche Broker închide topul după un plus de 9,5% la an și peste 27% la T4.

TOP 10 brokeri de asigurare după primele brute subscrise

 

Safety Broker- 816 milioane lei

Destine- 670  milioane lei

Marsh- 618 milioane lei

Inter- 599 milioane lei

Tbk- 593 milioane lei

DAW Management- 442 milioane lei

Campion- 405 milioane lei

Unicredit- 285 milioane lei

Millenium- 230 milioane lei

Porsche 220 milioane lei

Te-ar mai putea interesa și
ANCOM propune criteriile prin care poți cere furnizorului internet acasă
ANCOM propune criteriile prin care poți cere furnizorului internet acasă
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a lansat joi în consultare publică un proiect de decizie prin care sunt stabilite criteriile de rezonabilitate......
Rolul crucial ale gazelor naturale în dezvoltarea industriei depinde de stabilitatea reglementării
Rolul crucial ale gazelor naturale în dezvoltarea industriei depinde de stabilitatea reglementării
România are nevoie stringentă de creșterea capacității sale instituționale pentru a putea facilita și administra punerea ...
Dedesubturile integrării Cora în Carrefour. Manager: A fost principala investiție pentru Carrefour România în 2024 și va fi și în 2025
Dedesubturile integrării Cora în Carrefour. Manager: A fost principala investiție pentru Carrefour România în 2024 și ...
Cu toate cele 10 foste Cora având deja bannerul Carrefour, retailerul francez mai are încă două unități de remodelat, ...
Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Reducerea deficitului exclusiv prin tăieri de cheltuieli publice este periculoasă
Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Reducerea deficitului exclusiv prin tăieri de cheltuieli publice este periculoasă
Reducerea deficitului fiscal exclusiv prin tăieri de cheltuieli publice reprezintă o măsură extrem de periculoasă, care ...