CITR, lichidatorul lui City Insurance, obţine prelungirea termenului de depunere a cererilor de recuperare a sumelor până pe 11 aprilie

CITR, parte a Impetum Group, în calitate de lichidator judiciar în falimentul City Insurance, a obținut în instanță prelungirea mai multor termene care vin în sprijinul tuturor creditorilor (companii, persoane fizice, instituții păgubite) care își pot astfel depune cererile pentru recuperarea datoriilor până la data de 11 aprilie 2022. Mai mult, data primei ședințe a adunării generale la care pot participa creditorii, a fost stabilită pentru 6 mai 2022, arată un comunicat de presă al Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR).
Gabriela Ţinteanu - vin, 25 mart. 2022, 13:37
CITR, lichidatorul lui City Insurance, obţine prelungirea termenului de depunere a cererilor de recuperare a sumelor  până pe 11 aprilie

„Falimentul City Insurance este cu siguranță cel mai mare de pe piața asigurărilor din România și probabil cel mai complex faliment al unei companii românești de până în prezent. De la preluare mandatului ca urmare a deciziei Tribunalului, eforturile noastre s-au concentrat asupra gestionării efectelor negative și contribuim la asigurarea unei tranziții cat mai line într-o piață în care cel mai mare asigurator, cu o cotă de piață peste 43% a dispărut și a lăsat în urmă multiple efecte. Echipa CITR care gestionează cu succes această complexitate a venit în întâmpinarea nevoii suplimentare de timp a creditorilor și a obținut extinderea termenelor legale, pentru ca toți cei impactați de acest faliment să aibă suficient timp pentru a depune cererile de înscriere la masa credală. ”a spus Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Astfel, cele mai relevante termene sunt următoarele:

  • termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor a fost prelungit cu două săptămâni. Asta înseamnă că toți cei care au sume de recuperat de la City Insurance, pot depune cererea de înscriere la masa credală, pentru a obține aceste sume, până la data de 11 aprilie.
  • termenul de verificare a creanțelor și de publicare a tabelului preliminar cu creanțele acceptate în urma analizei specialiștilor CITR a fost prelungit până la 29 aprilie 2022. Acesta va fi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
  • termenul de definitivare a tabelului creanțelor a fost prelungit până la data de 24 mai 2022. Iar tabelul definitiv va fi publicat după ce vor fi soluționate toate contestațiile depuse ca urmare a publicării tabelului preliminar.
  • data primei ședințe a adunării generale a creditorilor va avea loc pe data de 06 mai 2022.

Toate termenele legale pentru depunerea documentelor sunt disponibile pe websiteul  Tribunalul BUCUREŞTI – Informaţii dosar (just.ro)

„Echipa CITR a depus o muncă titanică pentru a identifica cei peste 70.000 creditori, reprezentând  toate companiile, instituțiile și persoanele fizice afectate și pentru a-i notifica despre deschiderea procedurii de faliment, conform prevederilor legale. În acest proces am acordat o importanță majoră gestionării costurilor și a activității operaționale specifice acestei etape”, a spus Oana Munteanu, Partener în cadrul CITR și Managerul proiectului City Insurance.

Comunicatul arată că, până la această dată, CITR, în calitate de lichidator judiciar, a transmis creditorilor City Insurance un număr de peste 70.000 de notificări, dintre care 41.014 notificări pe cale electronică și peste 30.000 de notificări prin servicii poștale, identificați în evidențele primite de la City Insurance. Anunțuri pe această temă au fost de asemenea publicate în ziare de  largă circulație din România și Grecia, respectiv în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 3000 din data de 17.02.2022.

Prin folosirea tehnologiei în comunicarea prin email a notificărilor, echipa CITR a realizat până în prezent o economie substanțială, luând în calcul costurile de expediție. Persoanelor cărora nu le-au fost identificate adrese de email le-au fost trimise aproximativ 30.000 de notificări prin intermediul serviciilor poștale. Procesul de colectare și prelucrare a datelor pentru notificările electronice a durat aproximativ 3 săptămâni, și a fost unul foarte complex, fiind trimise un număr de aproximativ 9.000 de notificări pe zi.

Pentru a importa în baza de date detaliile de contact ale creditorilor, a fost necesară inclusiv studierea în mod fizic a unui număr de peste 25.000 de dosare din sistem.

Astfel, având în vedere cele de mai sus, CITR apreciază că urmează a fi înregistrate un număr substanțial de cereri de înscriere la masa credală, cu un volum impresionant de documente fizice.

Experiența CITR în domeniul asigurărilor

CARPATICA ASIG s-a confruntat cu un deficit de capital de 707 milioane de lei la finele lunii iulie 2016, când ASF a retras licența de funcționare a companiei și promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment. De la data deschiderii procedurii, în februarie 2017, numărul creditorilor a ajuns la peste 600, iar CITR a făcut distribuiri de aproximativ 130 milioane lei. Proiectul Carpatica Asig a însemnat gestionarea a peste 2000 de litigii pe rol. 

Proiectul CERTASIG – Societate de Asigurare și Reasigurare S.A. este în gestionarea CITR din iunie 2020.  Conform tabelului preliminar de creanțe, numărul de creditori este în acest moment de peste 160. Procedura de valorificare a activelor companiei este în derulare în acest moment, recuperările de creanțe aflate în curs fiind de aproximativ 10 milioane lei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...