Băsescu întoarce la Parlament ordonanţa care abrogă acordarea din profitul Loteriei către cultură

Preşedintele Traian Băsescu a transmis joi Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe motiv că ea conţine prevederi care determină diminuarea semnificativă a fondurilor Ministerului Culturii destinate achiziţiilor de cărţi, reviste şi alte publicaţii de către bibliotecile publice, dar şi scăderea veniturilor Fondului Cultural Naţional destinate finanţării proiectelor şi programelor culturale.
Economica.net - joi, 11 iul. 2013, 20:28
Băsescu întoarce la Parlament ordonanţa care abrogă acordarea din profitul Loteriei către cultură

În motivele cererii, preşedintele evidenţiază că prevederile art. 3 din Ordonanţa aprobată abrogă, începând cu 31 decembrie 2013, art. 23 din Legea nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii, care stabileşte acordarea de către Compania Naţională ”Loteria Română” SA a 0,4% din profitul net către achiziţia de publicaţii cu caracter literar-artistic, tehnico-ştiinţific, editate pe orice fel de suport, destinate bibliotecilor publice şi pentru acordarea unor tichete valorice pentru achiziţionarea publicaţiilor către utilizatorii din bibliotecile publice: elevi, studenţi, persoane cu un venit lunar sub nivelul salariului minim pe economie, precum şi nevăzătorilor şi surdo-muţilor.

Preşedintele subliniază că Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 stabileşte la art. 4 abrogarea art. 21 alin. (1) lit. ş) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, care prevedea printre sursele de venituri proprii ale Fondului Cultural Naţional şi o cotă de 2% din încasările Loteriei Române.

„Întrucât prevederile mai sus-amintite prevăd abrogarea unor dispoziţii care determină diminuarea semnificativă a fondurilor Ministerului Culturii destinate achiziţiilor de cărţi, reviste şi alte publicaţii de către bibliotecile publice, dar şi scăderea veniturilor Fondului Cultural Naţional destinate finanţării proiectelor şi programelor culturale, considerăm oportună amendarea textelor legislative respective în sensul menţinerii cotelor procentuale respective din încasările Loteriei Române ca sursă de finanţare pentru cele două destinaţii stabilite prin lege”, se arată în motivarea cererii, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit lui Traian Băsescu, unele articole din ordonanţa respectivă fac referire şi la un articol dintr-un act normativ privind reforma în domeniul sănătăţii.

„De asemenea, învederăm faptul că în art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului aprobată prin legea supusă reexaminării se face referire la art. 3631 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, articol care a fost abrogat expres prin art. 11 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii. De aceea, solicităm ca trimiterea din articolele respective să se realizeze prin referire la un text de lege în vigoare”, motivează şeful statului în cererea sa.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...