Wolfgang Schaeuble: Uniunea bancară europeană, un proiect ”cu picioare de lut”

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, a calificat proiectul Uniunii bancare europene, prezentat miercuri de Comisia Europeană, drept unul cu ''picioare de lut'', opinie exprimată de ministru într-un articol apărut vineri în cotidianul Bild, relatează AFP.
Economica.net - vin, 12 iul. 2013, 06:49
Wolfgang Schaeuble: Uniunea bancară europeană, un proiect ''cu picioare de lut''

”Avem nevoie acum de o soluţie credibilă şi viabilă din punct de vedere juridic”, a explicat Schaeuble pe tema introducerii unui mecanism pentru soluţionarea situaţiei băncilor aflate în dificultate în zona euro.

Propunerea prezentată miercuri de Bruxelles prevede că, dacă o bancă se află în mare dificultate financiară, Banca Centrală Europeană /BCE/, în calitate de supervizor, să tragă semnalul de alarmă. Un consiliu de reglementare, format din reprezentanţi ai BCE, Comisiei Europene şi ai autorităţilor naţionale de reglementare, va face recomandări Comisiei. Executivul comunitar va lua decizia de a pune în practică un plan de soluţionare, care, ulterior, va fi lăsat în sarcina autorităţilor naţionale competente.

Printre altele, va fi creat un fond, alimentat chiar de către bănci, pentru a participa la salvarea unor instituţii financiare, care permite astfel evitarea treptată la recurgerea la banul public.

Schaeuble a mai spus că s-a adresat în scris comisarului european însărcinat cu servicii financiare, Michel Barnier, pentru a-i aduce la cunoştinţă faptul că el consideră acest proiect drept unul ”foarte riscant”.

”Dacă o bancă trebuie închisă, atunci aceasta este o decizie care are repercusiuni foarte vaste şi care nu poate fi luată doar de către Bruxelles, mai ales dacă este vorba de banii contribuabililor”, a explicat ministrul german, estimând că ”nu este efectiv sigur dacă executivul comunitar, cu expertiza sa, va avea suficientă forţă pentru a acţiona”.

Ideea de a constitui un fond pentru a finanţa salvarea băncilor este bună, ”dar aceasta va lua ani de zile pentru a crea un astfel de fond”, a subliniat Schaeuble şi, între timp, contribuabilii vor fi cei care trebuie să plătească.

”Nu vrem o situaţie în care Bruxellesul decide şi ţările să plătească. Responsabilitatea şi decizia trebuie să meargă împreună. Suntem răspunzători în faţa cetăţenilor şi a parlamentului”, a conchis ministrul german de finanţe.

Te-ar mai putea interesa și
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor pe care le deţine la operatorii de reţele de gaze Bursagaz şi......
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...