Una dintre soluțiile Renault pentru AvtoVAZ este transferarea acțiunilor deținute către un investitor rus – Bloomberg

Grupul Renault, din care face parte și Dacia, analizează varianta unui transfer de proprietate pentru pachetul său majoritar de acţiuni deținut la AvtoVAZ.
Robert Stan - mie, 30 mart. 2022, 11:44
Una dintre soluțiile Renault pentru AvtoVAZ este transferarea acțiunilor deținute către un investitor rus - Bloomberg

Agenția Bloomberg susține, citând surse din apropierea grupului francez, că Renault analizează un posibil transfer al acțiunilor deținute la AvtoVAZ către un investitor local ca o modalitate pentru a ieşi din această ţară.

Un eventual transfer de proprietate, varianta preferată în prezent de Renault, ar elibera grupul francez de responsabilităţile legale pentru AvtoVaz, firma care produce autoturismele Lada, şi cei 45.000 de angajaţi ai săi, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Acestea au adăugat însă că transferul de proprietate este doar una dintre opţiunile analizate de Renault, după ce săptămâna trecută proprietarul Dacia a anunţat că îşi suspendă activităţile industriale în Rusia, fără a oferi detalii cu privire la modul în care intenţionează să iasă din Rusia.

Deocamdată nu a fost luată o decizie finală şi este posibil să apară şi alte opţiuni, au subliniat sursele. De asemenea, nu este clar cum anume ar urma să fie integrată în acest plan uzina proprie pe care Renault o are în apropiere de Moscova. Sursele au precizat însă că Renault nu va putea să îşi transfere participaţia de 68% pe care o deţine la AvtoVaz către celălalt acţionar, holdingul de stat Rostec State Corp., pentru că partenerul rus este vizat de sancţiunile internaţionale.

Săptămâna trecută, Renault a oprit activitatea la uzina sa din apropiere de Moscova şi a anunţat că analizează opţiunile disponibile pentru pachetul majoritar de acţiuni la AvtoVaz. Constructorul aut francez estima la finele anului trecut că valoarea operaţiunilor sale din Rusia, a doua mare piaţă a sa după cea din Franţa, se ridică la 2,2 miliarde de euro.

Societatea mixtă AvtoVaz produce primele două cele mai bine vândute automobile din Rusia, ambele marca Lada, care controlează aproximativ o cincime din piaţa auto locală. Anul trecut, Renault a realizat în Rusia aproximativ 10% din veniturile sale iar AvtoVaz a avut o marjă de profit de 8,7%, cu mult mai mare decât cea de 0,6% atinsă de divizia automotive a grupului.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...