Putin e prost informat de anturajul său cu privire la situația din Ucraina, susțin serviciile secrete americane

Preşedintele rus Vladimir Putin este prost informat despre desfăşurarea războiului în Ucraina, pentru că consilierii săi se tem să-i dezvăluie pierderile militare şi economice suferite de Rusia, a declarat miercuri un înalt responsabil american, citat de AFP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 30 mart. 2022, 21:57
Putin e prost informat de anturajul său cu privire la situația din Ucraina, susțin serviciile secrete americane

„Putin nu ştia nici măcar că armata sa recruta şi pierdea recruţi în Ucraina, ceea ce demonstrează o ruptură clară în fluxul de informaţii fiabile care îi parvin preşedintelui rus”, a indicat acest responsabil sub rezerva anonimatului, asigurând că se bazează în aceste afirmaţii pe informaţii americane declasificate.

„După părerea noastră, Putin este indus în eroare de consilierii săi asupra slabelor performanţe ale armatei ruse şi asupra severităţii impactului sancţiunilor asupra economiei ruse, pentru că cei mai înalţi consilieri ai săi se tem să-i spună adevărul”, potrivit aceluiaşi oficial.

Înaltul responsabil american asigură de altfel că există „de acum o tensiune constantă între Putin şi Ministerul Apărării”.

„Avem informaţii potrivit cărora (Vladimir) Putin a avut impresia că a fost indus în eroare de armata rusă”, ceea ce l-a determinat să nu mai aibă încredere în comandamentul militar, a declarat el.

Niciun comentariu cu privire la aceste declaraţii nu a putut fi obţinut pentru moment nici de la Kremlin, nici de la Ambasada Rusiei la Washington.

Invazia în Ucraina, lansată în 24 februarie, de Rusia s-a ciocnit pe numeroase fronturi de o rezistenţă tenace a forţelor ucrainene care au recâştigat poziţii în jurul Kievului, în nordul ţării, chiar dacă numeroşi civili sunt prinşi în capcană în oraşele asediat din sudul ţării.

Pe teren, armata rusă a bombardat miercuri suburbiile Kievului şi oraşul Cernigov, în nordul Ucrainei, a doua zi după promisiunea unei reduceri drastice a operaţiunilor sale militare în aceste regiuni. Aceasta afirmase că şi-a încheiat prima etapă a operaţiunii sale.

Analişti militari estimează că Rusia a modificat modul de a-şi prezenta obiectivele de război cu scopul de a-i permite lui Vladimir Putin să-şi salveze obrazul datorită unei victorii de faţadă, în pofida înfrângerilor umilitoare suferite de armata rusă în cursul acestei campanii, notează Reuters.

Moscova numeşte această ofensivă drept „operaţiune militară specială” care urmăreşte să „demilitarizeze” şi „denazifice” Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...