ACEA: Sunt necesare de aproape de două ori mai multe stații de încărcare decât solicită Comisia Europeană

În baza unor noi studii de piață, ACEA solicită statelor membre UE să intensifice de urgență investițiile în infrastructura de încărcare pentru mașini electrice.
Robert Stan - Dum, 03 apr. 2022, 21:53
ACEA: Sunt necesare de aproape de două ori mai multe stații de încărcare decât solicită Comisia Europeană

Oficialii Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în baza unui studiu realizat recent de McKinsey, susțin că, în timp ce industria auto pune pe piață sute de noi model de vehicule cu emisii reduse sau chiar zero, apar îngrijorări majore din cauza implementării prea lente a infrastructurii necesare pentru încărcarea acestor vehicule.

Conform datelor ACEA, vânzările de mașini încărcate electric au crescut de zece ori în ultimii cinci ani, ajungând anul trecut la 1,7 milioane de unități (sau 18% din piața totală). În același timp însă, numărul stațiilor publice de încărcare din UE a crescut de doar 2,5 ori.

Conform unei noi cercetări intersectoriale bazată pe datele McKinsey, până în 2030 ar fi necesare până la 6,8 milioane de puncte publice de încărcare în UE astfel încât să fie atinsă reducerea cu 55% a emisiilor de CO2 propusă de CE pentru autoturisme.

Această valoare este aproape de două ori mai mare decât cea prezentată de Comisia Europeană în propunerea sa din Regulamentul privind Infrastructura pentru Combustibili Alternativi (AFIR), care este acum în curs de negociere în Parlamentul European și în Consiliul Europei.

Aceasta înseamnă că până la 14.000 de puncte de încărcare publice, pentru toate segmentele de vehicule, ar trebui instalate în Uniunea Europeană în fiecare săptămână. Din nefericire, în prezent sunt instalate săptămânal sub 2.000.

„Tranziția la emisii zero este o cursă pe termen lung. Provocarea cheie este acum să convingem toate statele membre să accelereze ritmul de implementare a infrastructurii necesare. Avem absolut nevoie de o țintă ambițioasă a propunerii AFIR, atât în ​​ceea ce privește calendarul acesteia, cât și obiectivele pe care le stabilește pentru fiecare țară din UE”, a declarat Oliver Zipse, președinte ACEA și CEO al BMW Group.

ACEA avertizează că implementarea infrastructurii de încărcare pentru mașini electrice necesită investiții importante. Studiul realizat în baza datelor McKinsey estimează costurile anuale pentru infrastructura publică de încărcare la 8 miliarde de euro.

Este important de conștientizat că spațiul și nivelurile de putere necesare pentru infrastructura de încărcare a vehiculelor grele sunt substanțial diferite de cele pentru autoturisme.

Studiul ACEA arată că vehiculele de transport vor necesita 279.000 de puncte de încărcare până în 2030, dintre care 84% vor fi în hub-urile flotelor, deci private. Restul punctelor de încărcare vor fi predominant publice, rapide, amplasate de-a lungul autostrăzilor (cca. 36.000) și punctele publice de încărcare lentă, peste noapte (cca. 9.000).

Te-ar mai putea interesa și
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia......
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...