„Proiectul început în urmă cu aproape doi ani, între Brașov și Predeal, continuă acum în zona Perșani tot pe DN1 în județul Brașov. În zona în care funcționează deja un astfel de sistem, accidentele care implică animale sălbatice au fost reduse de la câteva zeci la aproape zero. Mulțumim Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” pentru implementarea acestui proiect extrem de important pentru siguranța circulației”, spun reprezentanții Direcției Regionale Drumuri și Poduri Brașov.
„În urmă cu aproape doi ani am instalat primul gard virtual din România, în zona Timișului de Jos, pe o distanță de doi kilometri, într-o zonă în care am avut foarte multe accidente cu specii de faună sălbatică, în special din specia urs. Înainte, în toată zona am avut peste 30 de urși omorâți în ultimii șase ani. După instalarea gardului, nu am mai avut niciun accident în zona respectivă, cu excepția anului trecut, când un pui de urs a fost accidentat în zona gardului virtual, dar acolo a fost un cumul de factori, fiind atras de mâncarea pusă în parcare pentru câinii hoinari”, a explicat Mihai Fedorca, cercetător la INCDS „Marin Drăcea” .
Gardul virtual funcționează pe timpul nopții. Este alcătuit dintr-o baterie care se încarcă pe timpul zilei printr-un panou solar. Are doi senzori care sesizează farurile mașinilor pe timpul nopții, două led-uri, galben și albastru, care avertizează luminos fauna de interes cinegetic și un difuzor care, la rândul lui, avertizează fauna.